Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: “Călătorind prin Europa cu Asachi” – Balul Bobocilor 2023

Comunicat de presă:

Joi, 7 decembrie 2023, elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Focșani au participat la Balul Bobocilor, ediția 2023. Tema acestui an, Călătorind prin Europa cu Asachi, a oferit celor prezenți un bal despre călătorii, despre Europa, prietenie, cunoaștere, istorie, bucurie.

Prezentatorii balului, Cristina Andrei, Andreea Mazilu, eleve în clasa a XII-a A, Alexandru Dejan Dumitru și Alexandru Carabineru, elevi în clasa a XII-a C, au deschis balul cu o invitație adresată tuturor celor prezenți de a porni la drum împreună, alături de bobocii claselor a IX-a, într-o călătorie imaginară prin diverse țări europene. Seara a fost plină de momente spectaculoase, istorie, suspans, muzică bună, glume și clipe emoționante, în special pentru bobocii CTGA.

Membrii juriului, prof. Marin Carla, director CTGA, profesorii Marcu Daniela, Basma Bogdan, Tudorache Mihai și elevul Constantin Gabriel din clasa a XII-a A, președintele Consiliului Școlar al elevilor din colegiul Asachi, au acordat punctaje celor 10 boboci înscriși în concurs pentru modul în care au făcut față celor trei probe: prezentare, proba de originalitate și proba de cultură generală.

CATANĂ OFELIA, concurenta cu numărul 1 și ONUȚA MIRON, concurentul cu numărul 2, elevi în clasa a IX-a E, au reprezentat Ucraina. Prin ținutele în culorile galben și albastru și prin muzică aleasă, ei au transmis publicului emoția inspirată de istoria bogată și de identitatea vibrantă a Ucrainei. MIRCIOIU MARIA, concurenta cu numarul 3 și DODOIU GEORGE, concurentul cu numărul 4, din clasa a 9-a A, au adus pe scenă atmosfera plină de strălucire a Turciei. Elevii clasei a IX-a A, DOBRIN ANDREEA VANESA, concurenta cu numărul 5, și LUNGU IULIAN, concurentul cu numărul 6, au reprezentat cu eleganță și rafinament Franța. Elevii clasei a IX-a B, BĂNCILĂ DARIA, concurenta cu numărul 7 și CIUBOTARU CĂTĂLIN, concurentul cu numărul 8, au transformat sala balului într-o scenă italiană desprinsă dintr-un film clasic și au reușit să transmită spiritul Italiei, „Dolce Vita”, arta de a trăi cu entuziasm și pasiune.

Pentru că uneori trebuie să avem parte de tot felul de aventuri pentru a ști cu adevărat unde aparținem, următoarele concurente ne-au readus acasă, în România. Îmbrăcate în portul național și purtând culorile drapelului României, elevele GHEORGHIȚĂ PAULA, concurenta cu numărul 9 și SAVA IULIA GEORGIANA, concurenta cu numarul 10, din clasa a IX-a C, au transformat sala balului într-un colț de poveste românească.

În ultima probă a concursului, „Duelul cunoștințelor despre Europa”, cei 10 concurenți au răspuns la întrebări legate de cultura și istoria țării pe care au reprezentat-o în concurs. Seara a fost completată de momente artistice susținute de elevele Sasu Maria Luna și Lupu Daria din clasa a X-a A.

Titlurile acordate bobocilor participanți au fost:

MISS BOBOC – BĂNCILĂ DARIA

MISTER BOBOC – CIUBOTARU CĂTĂLIN

MISS POPULARITATE – CATANĂ OFELIA

MISTER POPULARITATE – ONUȚA MIRON

MISS PERSEVERENȚĂ – GHEORGHIȚĂ PAULA

MISS ELEGANȚĂ – SAVA IULIA GEORGIANA

MISS CREATIVITATE – MIRCIOIU MARIA

MISTER CREATIVITATE – DODOIU GEORGE

MISS ORIGINALITATE – DOBRIN ANDREEA VANESA

MISTER ORIGINALITATE – LUNGU IULIAN

Spectacolul și petrecerea au avut loc la restaurantul Grand’Or Focșani. Sponsorii evenimentului au fost: SC ROMAN’S Focșani, SC LORENA COM SRL, RESTAURANTUL GRAND’OR, DUNĂREA COMPREST SRL, SC MARCO SRL, doamnele profesor NEAGU MARIA, STOICA DANIELA și DĂNILĂ ELENA. Mulțumim elevilor voluntari implicați în organizare, coordonatorului evenimentului, prof. CRISTINA MIHAELA GHEORGHE, consilierul educativ al Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, cadrelor didactice implicate în activitate și doamnelor MARIN CARLA și DRĂGAN MARIA, directori CTGA, pentru tot sprijinul acordat.

Îi felicităm pe toți bobocii Colegiului Asachi Focșani și le dorim experiențe frumoase în cei patru ani de liceu care vor urma.

Prof. Marinela Anghel

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?