Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Sculpturi fără cap, cu ”efect terapeutic”, scoase la licitaţie la Varşovia

Lucrări ale celebrului sculptor polonez Magdalena Abakanowicz urmează să fie scoase la licitaţie, joi, la Varşovia, printre acestea numărându-se siluete bântuitoare fără cap, care au aparţinut actorului american Robin Williams, textile misterioase şi portrete asemănătoare unor măşti, transmite miercuri AFP. Izvorâte din trauma şi neputinţa asociate cu cel de-al Doilea Război Mondial, aceste lucrări sunt de o actualitate arzătoare în contextul conflictelor actuale, consideră organizatorii expoziţiei şi ai licitaţiei. „Abakanowicz nu impune o naraţiune. Aceasta are un efect terapeutic pentru că îţi permite să te confrunţi de unul singur cu opera”, a declarat pentru AFP Wiktor Komorowski, curatorul expoziţiei organizate la casa de licitaţii Desa Unicum din Varşovia. „Este de foarte mare actualitate în prezent, când aşteptăm o schimbare şi o rezolvare a anumitor situaţii”, a spus el, referindu-se la conflictele din Ucraina şi Fâşia Gaza.

Piesa centrală a expoziţiei – „Caminando” – este alcătuită dintr-un grup de 20 de siluete nude, din bronz, în mărime naturală, fără capete, braţe sau organe genitale, toate făcând un pas înainte. Aceste clone anonime au aparţinut anterior actorului de comedie Robin Williams, care a murit în 2014 şi care le păstra în grădină. În cadrul unei licitaţii anterioare, acestea au fost vândute cu peste 8 milioane de zloţi (2 milioane de dolari).
Potrivit lui Abakanowicz, care a murit în 2017, aceste mase impunătoare fără cap au fost create din „convingerea că arta nu este de decor, ci o confesiune, o confruntare, un avertisment”. „Conştiinţa terifiantă a mulţimii care, ca un organism fără cap, distruge sau venerează la comandă”, a adăugat ea, făcând aluzie la experienţa personală.

Născută în 1930, artista a trăit invazia Poloniei de către Germania nazistă, bombardarea Varşoviei şi stalinismul. Avea doar nouă ani când şi-a văzut mama pierzând o mână din cauza obuzelor germane.
Pentru Renata Blazniak-Kuczynska, o admiratoare a lui Abakanowicz care a înfruntat zăpada pentru a admira colecţia, aceste siluete fără cap înfăţişate defilând sunt tulburătoare şi totodată optimiste. „Pentru mine, ele spun: eu sunt un martor al istoriei, eu merg înainte”, a declarat pentru AFP acest designer de interior în vârstă de 49 de ani. „Orice s-ar întâmpla, trebuie să te ridici şi să te concentrezi pe ceea ce urmează, pe ce pot face, pe ceea ce pot controla, nu-i aşa?”, a adăugat ea.
Pe lângă aceste siluete fără cap, din care Abakanowicz a creat peste o mie de exemplare, Desa Unicum scoate la licitaţie şi lucrări mai rare aparţinând artistei. Printre ele se numără picturi şi piese ţesute numite „Abakans”, unele dintre acestea nemaifiind expuse anterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?