Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

În Muzeul Satului din Crângul Petrești va fi construită o biserică

ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va oficia duminică, 10 septembrie, serviciul religios la punerea pietrei de temelie a Bisericii de lemn din Muzeul Satului. Directorul Muzeului Vrancei, Romeo Valentin Muscă, a anunțat că a fost aprobată propunerea de construire a unei biserici de lemn la Muzeul Satului. Modelul viitorului lăcaș de cult este monumentul istoric Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Văsui, comuna Vrâncioaia (FOTO). Noul lăcaș de cult va avea hramul „Nașterea Maicii Domnului”. În istoria Muzeului satului au fost mai multe încercări de a transfera o biserică în locația din Crângul Petrești, dar fără niciun rezultat. „După aproape cinci decenii de la începerea amenajării colecției (rezervației) etnografice de case tradiționale și instalații tehnice din Crângul Petrești, visul muzeografilor ctitori ai acestui spațiu al civilizației arhaice românești se va împlini prin construirea unei biserici de lemn. Deși în anii 70 au existat mai multe propuneri pentru a transfera un lăcaș de cult de lemn, din zona de munte, la Focșani, evenimente care nu au depins de muzeografi au împiedicat acest lucru. De această dată, Consiliul Județean Vrancea a aprobat construirea unei biserici de lemn la Muzeul Satului Vrâncean, luând ca model o bijuterie arhitectonică: Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Văsui-Vrâncioaia. Suntem pe drumul cel bun cu obținerea acordurilor, avizelor, autorizații etc., necesare pentru ridicarea acestui obiectiv, care desăvârșește proiectul început acum jumătate de secol. Alături de Școală și Primărie vom avea și Biserica, o treime a sufletului satului românesc”, a arătat directorul Romeo Valentin Muscă care îi invită pe iubitorii culturii și civilizației tradiționale să se bucure de frumusețea pe care o oferă gratuit Muzeul Satului Vrâncean.

Sursa foto: Facebook/Muzeul Vrancei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?