Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Crimă la Nănești; o ceartă între soți s-a sfârșit tragic

O femeie a murit în această seară după ce a fost înjunghiată de soț. Potrivit polițiștilor vrânceni, ,,în această seară, la ora 21:53, dispeceratul IPJ Vrancea fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că, în comuna Nănești, pe fondul unui conflict spontan în familie, un bărbat de 40 ani și-a înjunghiat soția, după care și-a provocat leziuni la nivelul gâtului, fapta având loc în curtea imobilului acestora”.
Din nefericire, ,,la sosirea echipajului de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești, femeia nu prezenta semne vitale, iar echipajul medical a preluat bărbatul în stare gravă. A fost anunțat procurorul de caz, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și echipa operativă din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești.
În cauză, se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.

UPDATE: Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, ,,la ora 21.55 Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru două persoane inconștiente în localitatea Nănești ca urmare a unui conflict. La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de urgență tip C2 cu medic care a identificat o persoană sex feminin în vârstă de 28 ani fără semne vitale cu leziuni incompatibile cu viața pentru care medicul a constatat decesul.
A doua victimă, conștientă sex masculin
în vârstă de 40 ani, cu multiple plăgi tăiate, a fost preluată monitorizată stabilizată hemodinamic și respirator și transportată la Spitalul Județean Focșani, Unitatea de Primiri Urgențe”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?