Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Arest menținut în dosarul cu cea mai mare captură de droguri


Șase tineri, unii din Vrancea, alții din Buzău, printre care și medicul stomatolog focșănean Alexandru Theodor C., cercetați într-un dosar de trafic de droguri, rămân după gratii. Procurorii DIICOT au cerut prelungirea măsurii arestării preventive, iar magistrații de la Tribunalul Vrancea au admis cererea procurorilor.
    Soluția nu este definitivă, Alexandru Teodor C., Dumitru Mădălin A., Marius Iulian A., Florentin Adrian P., George Bogdan P. și Mihai Cristi B. putând să depună contestații, care se vor judeca la Curtea de Apel Galați. Pentru cinci dintre inculpați, măsura arestului preventiv a fost prelungită cu 29 de zile, iar pentru cel de-al șaselea cu 30 de zile.
    „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea pentru prelungirea arestării preventive privind pe inculpații: Apostu Dumitru Mădălin, Cristian Alexandru Theodor, Pruteanu George Bogdan, Avram Marius Iulian, Bulboacă Mihai Cristi și Peneș Florentin Adrian (…) dispune prelungirea arestării preventive a inculpaților astfel: – pentru inculpații Apostu Dumitru Mădălin, Cristian Alexandru Theodor, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului (…) Pruteanu George Bogdan, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului (…) Avram Marius Iulian zis «Lungu», pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului (…) și Bulboacă Mihai Cristi zis «Shoby» pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului (…) în prezent aflați în stare de arest în Arestul I.P.J. Vrancea, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 28.01.2016 și până la data de 25.02.2016, inclusiv. Pentru inculpatul Peneș Florentin Adrian, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului (…) în prezent aflat în stare de arest în Arestul I.P.J. Vrancea, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 27.01.2016 și până la data de 25.02.2016, inclusiv. (…) Cu drept de contestație”, a decis instanța.
    În același dosar s-a mai cerut arestarea unui tânăr, Mădălin S., instanța stabilind termen pentru data de 27 ianuarie. Potrivit unor surse, s-a cerut arestarea tânărului în lipsă.

Cea mai mare captură de canabis

   
    Cei șase au fost arestați la finele anului trecut, într-un dosar în care anchetatorii au făcut cea mai mare captură de canabis. Conform celor precizate de polițiști, la momentul respectiv, doi dintre inculpați au mers la Buzău pentru a lua droguri de la un altul. Focșăneanii urmau să-i dea buzoianului o mașină, în schimbul unei cantități de canabis. Tranzacția nu a mai avut loc pentru că tinerii nu s-au înțeles, așa că urma ca buzoianul să vândă o cantitate de droguri mai mică, cu banii jos. În acel moment s-a organizat flagrantul. Polițiștii au făcut un baraj, care a fost forțat de focșăneni și buzoian. S-a tras și cu armele, dar tot au reușit să fugă. În scurt timp, buzoianul Dumitru și medicul focșănean au fost prinși, Avram nu. După câteva zile, el a hotărât că este mai bine să vină să discute cu anchetatorii. 
Acțiunea în acest dosar a fost de amploare. Anchetatorii au găsit și o cantitate impresionantă de droguri în timpul perchezițiilor făcute la Focșani, Buzău și București. S-au ridicat aproximativ 15 kg. de cannabis, valoarea pe piață fiind de aproximativ 75.000 euro, dar și aproximativ 600 de plante.
    Avram nu este la prima abatere. În 2007, el a fost prins cu droguri de mare risc. În timp ce era judecat, Avram a dispărut din țară, fiind extrădat la începutul anului 2010. Anchetatorii spuneau atunci că Avram și o rudă de-a sa au adus cocaină din Italia și hașiș din Spania pentru a testa piața din România. De numele lui Avram s-a mai auzit și în 2012, când a fost implicat într-un scandal cu un tânăr din Reghiu. Ulterior, cei doi tineri implicați în conflict s-au dat victimele polițiștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?