Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Fiscul vrâncean a avut încasări mai mari decât anul trecut

Fiscul vrâncean a avut încasări mai mari în primul semestru din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a reușit încasări de 857,9 milioane lei, cu 102,78 milioane lei mai mult decât anul trecut. Cele mai mari încasări nete au fost la bugetul de stat, respectiv 355,9 milioane lei. Peste o treime au fost încasări reprezentând impozit pe venit, adică 134,11 milioane lei. Au mai fost realizate încasări de 29,8 milioane lei pentru impozitul pe profit, încasări de 3,8 milioane lei reprezentând accize iar din alte venituri au fost încasări de 94 milioane lei. La TVA au fost încasări nete de 94,17 milioane lei. Reprezentanții AJFP Vrancea au arătat că, „în perioada ianuarie-iunie 2023 au fost încasați în contul taxei pe valoarea adăugată 169,65 milioane lei din care au fost aprobaţi la rambursare 75,48 milioane lei (30,37 milioane lei restituiţi în contul agenţilor economici şi 45,11 milioane lei compensaţi în contul obligaţiilor datorate)”. Tot în primul semestru au fost realizate încasări de 342,17 milioane lei la bugetul asigurărilor sociale de stat, de 149,94 milioane lei la bugetul asigurărilor de sănătate și de 9,89 milioane lei la bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Sursa foto: Ziarul Financiar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?