Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

VIDEO! Polițiștii și jandarmii vrânceni, prezenți la Zilele Focșaniului, cu recomandări pentru cetățeni

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei de la Biroul Siguranță Școlară și de la Poliția Municipiului Focșani, alături de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea au organizat o acțiune preventivă în Piața Unirii.

Astfel, activitățile au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a consumului de droguri, cyberbullying-ului, dar și gestionarea eficientă a situațiilor conflictuale.

De asemenea, polițiștii au discutat cu tinerii despre riscurile asociate consumului de substanțe interzise, dar și consecințele sale: adoptarea unor comportamente distructive, alterarea relațiilor cu familia și prietenii, efecte nocive asupra sănătății, fiind transmise recomandări preventive.

Totodată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea continuă activitățile de asigurare și menținere a ordinii și siguranței publice, la zilele muncipiului Focșani .

Prin prezența constantă în stradă și în zonele aglomerate, precum și prin activitățile specifice pe care le desfășoară, polițiștii și jandarmii vrânceni asigură cetățenii județului nostru că se află la datorie, în sprijinul acestora, pentru menținerea unui climat de liniște și siguranță în comunitate.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?