Maria Augusta Insali, o tânără de 28 de ani originară din Guineea Bissau şi care lucrează ca femeie de serviciu în Senegal, le-a cerut rudelor în urmă cu trei ani să-i permită să meargă la şcoală „ca să fie ca ceilalţi‟. Ceilalţi erau cei care ştiau să scrie şi să citească, iar ea era analfabetă. „Stăteam în casă fără să ştiu să citesc şi să scriu (…) azi este nevoie de oameni care ştiu să scrie şi să citească, de aceea le-am cerut unchilor mei când am venit aici (în Senegal) să merg la şcoală‟, a declarat Insali pentru EFE, de la Centrul de alfabetizare Soeur Marie Luc Vaderloge din Dakar, unde peste 260 de adulţi sunt instruiţi.
În 2020, Africa sub-sahariană a fost regiunea cea mai afectată de analfabetism, cu un procent de 33% dintre adulţi care nu ştiu să scrie sau să citească, potrivit ultimelor date compilate de Banca Mondială. Deşi cele mai afectate ţări sunt Ciad, Mali, Sudanul de Sud, Niger şi Republica Centrafricană, în Senegal rata de alfabetizare a adulţilor (persoane cu vârsta de 15 ani şi peste) a fost de 56,29% în 2021, adică 43,71% erau analfabeţi.
O lume închisă
„Când cineva nu ştie nici să scrie, nici să citească, este închis, lumea este îngrădită şi este foarte îngustă, nu poate vedea nimic altceva, dar de îndată ce poate citi, devine curios‟, explică Ousmane Diadhiou, membru al grupului Asociaţia Naţională Senegaleză pentru Alfabetizare şi Formare a Adulţilor (ANAFA). „Aceste persoane suferă de excluziune socială şi economică, sunt lipsite de autonomie şi intimitate (dacă primesc un SMS, altcineva trebuie să li-l citească) şi sunt mai vulnerabile la orice tip de manipulare‟, a declarat pentru EFE Tidiane Sall, specialistă în educaţia non-formală şi alfabetizare a biroului din Senegal al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
„Înainte nu puteam citi propoziţiile, doar puţin. Asta m-a deranjat, prietenii mei ştiau să citească, iar eu nu‟, povesteşte Bilaly Mohamed Diallo, un tânăr de 27 de ani, care studiază din 2017 la acelaşi centru cu Insali. În ciuda faptului că Senegalul alocă pentru educaţie mai mult de 20% din bugetul naţional, Diadhiou subliniază că mai puţin de 1% din acest procent este destinat alfabetizării adulţilor. Banii publici alocaţi acestei chestiuni sunt orientaţi „asupra unei persoane care poate schimba viaţa întregii familii, şi acela este copilul‟, potrivit lui Sall.
Femeile sunt cele mai afectate
„O femeie nu are de ce să facă acest efort, se spune. Se va căsători, va avea copii, aşa că nu este important pentru ea să înveţe‟, comentează Bineta Diallo, profesoară de alfabetizare a adulţilor în limbile naţionale. Acest tip de programe este însoţit şi de activităţi generatoare de venituri, precum prelucrarea cerealelor, fructelor sau legumelor, foarte utile femeilor care supravieţuiesc prin intermediul unui mic comerţ informal, pentru că le oferă o mai mare autonomie.
În Africa subsahariană, 39% dintre femeile de peste 15 ani sunt analfabete, faţă de 26% dintre bărbaţi şi, în cazul Senegalului, procentul se ridică la 55% dintre femei faţă de 32% dintre bărbaţi. „Aici viaţa este grea, lucrurile sunt scumpe şi nu sunt locuri de muncă suficiente. Femeile se trezesc la patru dimineaţa pentru a avea ce să le pună pe masă copiilor‟, explică Bintou Badji, elevă la cursul de alfabetizare pe care Diallo îl predă într-un cartier din Dakar şi care a cărui organizare a fost solicitată chiar de femei.
Pentru Diadhiou, analfabetismul femeilor are consecinţe nu numai asupra propriei sănătăţi, ci şi asupra copiilor lor, întrucât, de exemplu, nu pot respecta programul de vaccinare sau nu pot citi reţete medicale şi prospectul medicamentelor.
Motivaţie economică
Insali vrea să-şi înfiinţeze propriul salon de coafură, Badji aspiră să fie profesoară de wolof (limba locală) pentru femeile din regiunea ei, unde se vorbeşte limba Pular, iar Diallo visează să fie consilieră de dezvoltare personală. Pentru un adult, a-şi dedica timpul pentru a învăţa să scrie şi să citească este „un lux‟ pe care şi-l permite doar atunci „când şi-a rezolvat problemele de zi cu zi‟, avertizează Sall, amintind dificultăţile de ordin economic cu care se confruntă această regiune şi adăugând că, pentru ca un adult să ajungă la şcoală, trebuie să „simtă nevoia‟.
Îmbunătăţirea situaţiei lor economice este principala motivaţie a adulţilor care decid să înceapă să înveţe să scrie şi să citească, dar mai există şi alte „atracţii‟, precum dorinţa de a face parte dintr-un grup social alfabetizat, creşterea stimei de sine sau participarea şi incluziunea cetăţenească. „Mă simt bine, nivelul meu a crescut. Mai am de învăţat, dar voi rezista până voi ajunge la un nivel superior pentru că trebuie să-mi ating obiectivele‟, spune hotărât tânărul Diallo.
