Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Ziua Copilului, sărbătorită la Crâng: teatru de păpuși, spectacol muzical, pictură pe față și multe alte surprize

Consiliul Județean Vrancea a scos la licitație un contract pentru organizarea Zilei Copilului din acest an, valoarea estimată a achiziției fiind de 70.400 lei fără TVA. Ziua Copilului va avea loc în zona de agrement „Crâng Petrești”, unde, timp de mai multe ore, vor fi organizate distracții variate pentru micii vrânceni. „Prin organizarea în data de 1 iunie 2023 a unor activități dedicate copiilor în Zona de Agrement „Crâng Petrești” se dorește promovarea acestei zone de interes turistic, creșterea numărului de persoane care vor vizita aria protejată pe perioada evenimentelor organizate cu această ocazie, dar și crearea unui spațiu de poveste dedicat celor mici, dar și celor mari”, se explică în caietul de sarcini.

Pentru ca locul să devină unul în care copiii să petreacă o zi de poveste, CJ Vrancea vrea ca firma care se va ocupa de organizarea evenimentului să asigure spectacole de teatru de păpuși, un spectacol muzical pentru copii, să pună la dispoziție 4 personaje pentru pictură pe față și alte 4 personaje pentru realizarea de baloane modelabile, o paradă mascote și actori mimi. Totodată, în Crâng vor fi o mașină de baloane de săpun, standuri cu vată pe băț, un tobogan gonflabil și baloane multicolore inscripționate. Acestea fiind spuse, Consiliul Județean Vrancea îi invită pe toți cei care au capacitatea să asigure cele necesare, să depună oferte pentru organizarea evenimentului „1 iunie 2023 – Ziua Internațională a Copilului”, oferte care pot fi depuse până la data de 18 mai la sediul instituției.

Pe larg, evenimentul se va derula timp de 4 ore, perioadă în care vor avea loc două reprezentații de teatru de păpuși cu o durată minimă de 30 de minute, cu actori și păpuși la paravan adaptate după scenarii clasice, pentru care prestatorul va trebui să asigure, de asemenea, și sunet, boxe, mixer și lavaliere. Spectacolul muzical dedicat celor mici trebuie realizat de minim 6 personaje și să aibă o durată minimă de 45 de minute, iar prestatorul va trebui să asigure inclusiv un prezentator (MC) al evenimentului care, împreună cu personajele prezente în cadrul evenimentului, să organizeze jocuri și activități pentru copiii prezenți.

Copiii ce vor veni în Crângul Petrești în data de 1 iunie 2023 se vor putea bucura de realizarea de picturi pe față, pentru care prestatorul are sarcina de a asigura 2 locații cu 4 personaje care timp de 4 ore vor realiza face-painting tuturor copiilor prezenți. De asemenea, va trebui să asigure și 4 personaje care vor realiza baloane modelate ce vor fi oferite copiilor ce vor participa la activitățile din Crângul Petrești. Pe toată perioada de desfășurare a evenimentelor dedicate copiilor în Crângul Petrești prestatorul va trebui să asigure un număr de 7 mascote de tipul, dar fără a se limita la Mickey Mouse, Minnie Mouse, Tom, Jerry, Minions etc. care vor realiza parade printre copii și îi vor angrena la jocurile și activitățile organizate pentru ei.

De asemenea, intră în sarcina prestatorului asigurarea prezenței a doi actori mimi care vor anima activitățile din Crângul Petrești cu mini-reprezentații specifice. Prestatorul va trebui să mai asigure, de asemenea, și o mașină de baloane de săpun, un tobogan gonflabil cu dimensiunea de 10/6 m și două standuri de vată pe băț, pentru care va trebui să asigure materia primă și operatorii. Pentru toți copiii ce vor participa la activitățile dedicate lor în Zona de Agrement „Crâng Petrești”, prestatorul va trebui să asigure, de asemenea, un număr de 1.000 sticle apă plată de 0,5 l. Pentru a face cât mai atractivă pentru copii Aria de Agrement „Crâng Petrești”, cu ocazia zilei de 1 iunie 2023 prestatorul are sarcina de a asigura 3 bannere din poliplan inscripționate cu însemnele UAT Județul Vrancea și denumirea evenimentului, pentru care vor asigura realizarea graficii (…).

Prestatorul va trebui, de asemenea să asigure transportul unui număr de 60 de copii de la locația centrelor din subordinea Consiliului Județean Vrancea la Crângul Petrești și retur, pentru o distanță de maxim 100 km. Prestatorul va asigura, de asemenea, un număr de 2.000 baloane inscripționate cu însemnele UAT Județul Vrancea și denumirea evenimentului. Baloanele vor fi multicolore (…). În același timp, prestatorul are sarcina de a asigura filmarea cu dronă a evenimentului de deschidere din Crângul Petrești, urmând ca la finalizarea evenimentului să predea autorității contractante caseta-martor”, se mai detaliază în documentație.

Sursa foto: www.cjvrancea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?