Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

FOTO: Atletism, Campionatul Național al Copiilor 1 și 2 – Medalie de bronz pentru Luca Praja de la CS Unirea Focșani

Etapa finală a Campionatelor Naționale indoor rezervate copiilor 1 și 2 care a avut loc sâmbătă, 1 aprilie și duminică, 2 aprilie, la București, în sala „Ioan Soter”, din Complexul Național „Lia Manoliu”, a avut la start și un grup de sportivi de la CS Unirea Focșani, din ”noua grădiniță” a Doamnei Rodica Pendus. La primul lor concurs de anvergură națională, micii atleți focșăneni au reușit! Adică au avut rezultate care le spun să continue pentru că au calități și că ochiul profesoarei lor nu se înșeală, așa cum nu s-a înșelat nici în cazul multelor serii anterioare de copii care au intrat în sport pe ușa generoasă a atletismului.

La competiția de la București, Luca Praja a câștigat medalia de bronz la săritura în lungime, copii 2, cu 4,45 metri. În aceeași probă foarte aproape de finală a fost și colegul său de club David Manole. După concurs, antrenoarea Rodica Pendus a postat pe pagina sa de facebook: Fetele, Denisa Duțulescu și Iulia Apetrei s-au comportat peste așteptări, la 60m și 200m. Cei trei (inclusiv David Manole n. n.), au realizat recorduri personale, dar nu au reușit să se apropie de podium. Sperăm ca la următorul Campionat Național să urcăm în clasamente. Felicitări, copii! Mulțumesc pe aceasta cale tânărului meu coleg, prof. Andy Tufaru, care a fost însoțitorul și îndrumătorul copiilor la această competiție!”.

Sursa foto, facebook Rodica Pendus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?