Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

FOTO! Primarul Misăilă: Acționăm și pe străzile secundare, cu prioritate în dreptul unităților de învățământ; mulțumesc angajaților noștri și cetățenilor

Pe arterele principale din Municipiul Focșani se circulă bine!
S-a acționat și pe străzile secundare dar și în cartiere, însă mai avem treabă de făcut.

Astăzi ne-am concentrat cu acțiunile de deszăpezire în special în zona grădinițelor, școlilor și liceelor pentru că mâine este zi de școală și vrem să facilităm accesul copiilor.

După două zile în care s-au înregistrat cantități record de zăpadă, vremea începe să țină cu noi.
Fac, din nou, un apel la cetățeni și la agenții economici cu spații comerciale stradale să încerce să curețe trotuarele.
Noi vom continua să deszapezim stradă cu stradă, până ce le vom reda circulației pe toate!
Munca de dimineată până a doua zi dimineață a angajaților noștri de la Salubrizare și Servicii Publice Focșani și a celor de la Direcția de Dezvoltare, Servicii Publice (DDSP) Focșani trebuie scoasă în evidență și apreciată!
Le mulțumesc, pe această cale lor și angajaților altor instituții care zilele acestea au muncit pentru asigurarea traficului în condiții de iarnă, condiții care au dus la declararea stării de alertă pe raza Județului Vrancea!
Le mulțumesc și cetățenilor din Municipiul Focșani care, în cea mai mare parte, au înțeles că ne confruntăm cu o situație meteorologică dificilă și ne-au susținut prin curățarea trotuarelor din zona blocurilor și a caselor!
Numai împreună putem să depășim problemele provocate de ninsoarea abundentă din ultimele zile!

text și foto: Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?