Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Exerciţiile fizice pot ajuta la prevenirea declinului cognitiv în cazul femeilor (studiu)

Cât mai mulţi paşi pe zi, împreună cu exerciţii fizice de intensitate moderată până la viguroasă, pot reduce riscul de apariţie a demenţei şi a tulburărilor de memorie la femei, conform rezultatelor unui studiu efectuat recent în Statele Unite, relatează UPI. În cazul femeilor de 65 de ani şi peste această vârstă, fiecare 31 de minute suplimentare pe zi de activitate fizică moderată până la viguroasă au fost asociate cu un risc redus cu 21% de a dezvolta tulburări cognitive uşoare sau demenţă, potrivit studiului condus de cercetători de la Universitatea din California, San Diego (UCSD). Riscul a fost cu 33% mai mic cu fiecare 1.865 de paşi zilnici suplimentari. „Având în vedere că debutul demenţei începe cu 20 de ani sau mai mult înainte de apariţia simptomelor, intervenţia timpurie pentru amânarea sau prevenirea declinului cognitiv şi a demenţei în rândul adulţilor în vârstă este esenţială”, a declarat autoarea principală a studiului, Andrea LaCroix, profesoară la Şcoala de sănătate publică şi ştiinţa longevităţii umane din cadrul UCSD.

O mare parte dintre cercetările realizate anterior asupra activităţii fizice şi sedentarismului în relaţie cu deficienţa cognitivă uşoară şi demenţa au utilizat date auto-raportate mai degrabă decât dispozitive portabile, a remarcat coautorul studiului, Steve Nguyen, cercetător postdoctoral la Şcoala de Sănătate Publică.

Pentru acest studiu, oamenii de ştiinţă au folosit date de la 1.277 de femei participante la cercetări auxiliare realizate în cadrul proiectului „Women’s Health Initiative” care au analizat memoria, activitatea fizică şi sănătatea cardiacă. Participantele la studiu au purtat accelerometre de calitate (dispozitive care măsoară mişcarea). Acestora li s-a solicitat să îşi desfăşoare activităţile zilnice obişnuite o perioadă de până la şapte zile.

Femeile au înregistrat, în medie, 3.216 paşi şi 276 de minute în activităţi fizice uşoare pe zi, precum activităţi casnice, grădinărit şi mers pe jos. De asemenea, ele au realizat, în medie, 45,5 minute de activitate fizică moderată până la viguroasă pe zi, precum mersul pe jos şi au stat jos, în medie, 10,5 ore pe zi.

Potrivit constatărilor, perioadele mai mari de inactivitate sau şederea prelungită nu au fost asociate cu un risc sporit de declin cognitiv uşor sau de demenţă. Concluziile au fost publicate în jurnalul Alzheimer’s & Dementia: The Journal of the Alzheimer’s Association. „Adulţii mai vârstnici pot fi încurajaţi să se mişte mai mult, la o intensitate cel puţin moderată şi să facă mai mulţi paşi zilnic pentru a reduce riscul de declin cognitiv uşor şi de demenţă”, a declarat Nguyen, citat într-un comunicat emis de UCSD. „Constatările în ceea ce priveşte paşii efectuaţi pe zi sunt demne de luat în seamă deoarece paşii sunt înregistraţi de o varietate de dispozitive portabile din ce în ce mai utilizate de oameni”, a spus cercetătorul, adăugând că, astfel, sfaturile „ar putea fi uşor de urmat”.

(…) Femeile prezintă un risc mai mare de a dezvolta tulburări de memorie şi de gândire comparativ cu bărbaţii, au notat autorii studiului. „Activitatea fizică a fost identificată ca fiind una dintre cele trei cele mai promiţătoare modalităţi de reducere a riscului de demenţă şi boală Alzheimer”, a notat LaCroix. „Prevenţia este importantă pentru că odată ce demenţa este diagnosticată, (procesul, n.a.) este foarte dificil de încetinit sau de inversat. Nu există niciun tratament”, a adăugat coautoarea studiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?