Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Șapte loturi de străzi din Focșani vor fi reabilitate cu bani prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

Consilierii locali au aprobat ieri modificările la documentațiile proiectelor de investiții care vizează reabilitarea și resistematizarea a peste 30 de străzi din municipiul Focșani, cu finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Modificările vizează doar anexe din proiectele de hotărâre inițiale și prezentarea detaliată a caracteristicilor tehnice principale ale investițiilor. În etapa următoare vor fi parcurse etapele procedurale pentru încheierea contractelor de finanțare și scoaterea la licitație a investițiilor. Pe o singură stradă vor începe mai repede lucrările, respectiv pe strada Mare a Unirii, unde municipalitatea a organizat licitația și are semnat un contract, cu clauză suspensivă. Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a arătat că municipalitatea a depus mai multe solicitări pentru obținerea finanțării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” însă au fost aprobate doar cele șapte proiecte de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Valoarea lucrărilor pe străzile din Focșani finanțate prin acest program este de 43 de milioane de lei. Chiar dacă pe unele dintre aceste străzi au fost realizate lucrări de reparații în ultimii ani, primarul a precizat că nu s-a intervenit la structura străzilor, care în unele cazuri este de bolovani de râu sau pavaje. Lucrările de reparații au vizat doar stratul de uzură al asfaltului și erau necesare pentru asigurarea siguranței circulației rutiere. În plus, la momentul realizării lucrărilor de reparații nu se știa că, peste câțiva ani, va fi aprobat „Anghel Saligny”, cu fonduri guvernamentale pentru refacerea infrastructurii rutiere. Mai mult, după aprobarea acestor proiecte de investiții urmează semnarea contractelor de finanțare și organizarea licitațiilor, astfel încât, în cel mai fericit caz, lucrările de proiectare ar urma să fie demarate la mijlocul anului viitor. Iar dacă vor fi contestații sau nu vor fi participanți la licitații atunci se va întârzia și mai mult demararea efectivă a lucrărilor.

Conform votului din ședința de Consiliu Local Focșani, este vorba despre următoarele proiecte:

– Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală, parcări, spații verzi și accese pentru: str. Nicolae Iorga, str. Oituz (tronson între str. Mărăști și str. Duiliu Zamfirescu), str. Miorița, str. Ștefan cel Mare, str. Eroilor, str. Vămii.

– Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală: str. Timiș, str. Nicolae Bălcescu, str. Predeal (tronson cuprins între strada Ion Creangă și strada Grigore Ionescu), reparații și asternere covoare asfaltice carosabil str. Magazia Gării.

– Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală: str. Făgăraș, str. Ghe. Potop, str. Ghioceilor, str. Argeș, str. Dinicu Golescu, str. Zorilor, Piața Victoriei.

– Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală: str. Prof. Constantin Stere, str. Ecaterina Varga, str. Bujor, str. Agriculturii, str. Mureșului, str. Cernei, str. Dogăriei, str. Crișana, str. Greva de la Grivița.

– Refacere infrastructură: str. Alecu Sihleanu și Fundătura, str. Maior Gh. Șonțu și Fundătura, str. Aleea Aviatorilor, Aleea Cuza Vodă și Fundătura.

– Refacere infrastructură stradală și parcări adiacente străzilor: str. Maior Gheorghe Pastia, str. Mihail Kogălniceanu, str. Cuza Vodă – PT8.

– Refacere trotuare, alei, parcaje și covor asfaltic – strada Mare a Unirii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?