Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

VIDEO și GALERIE FOTO: Interviu cu preotul Maricel Pană, parohul Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci‟ Odobești, denumită de Nicolae Iorga „catedrala orașului‟

În centrul orașului Odobești, mai precis pe strada Ștefan cel Mare, se află Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci‟, denumită cândva „catedrala orașului‟. Lăcașul de închinăciune l-a impresionat chiar și pe istoricul Nicolae Iorga care, atunci când a vizitat zona, a apreciat și căldura cu care a fost primit de oamenii locului, dar și frumusețea zonei. Cu ajutorul preotului paroh Maricel Pană, am reușit să aflăm parte din istoria Parohiei „Sfânta Cruce‟ Odobești, dar și câteva aspecte legate de lucrările recente de reconsolidare și proiectele desfășurate alături de comunitate.

Parohia «Sfânta Cruce» Odobești a luat ființă în cea de-a doua parte a secolului al XVIII-lea. Actuala biserică datează deci din 1832, dar, informațiile pe care le avem în arhiva statului la Iași, se menționează că în 1759, pe amplasamentul acestei biserici zidite, a existat o biserică din lemn. Biserica din zid a fost construită în timpul părintelui Vasile Faur, ctitorii fiind boierii urbei. Construită pe temelie de piatră cu var hidraulic, din cărămidă subțire până în vârful turlelor și acoperită cu tablă albă, biserica are formă de cruce, cu trei turle. În 1910 i s-a adăugat un pridvor, la început din lemn, apoi zidit, în anul 1957. Pictura este realizată de pictorul Gheorghe Vînătoru în perioada 1952-1955‟, spune pr. Maricel Pană.

Elemente de particularitate…

De cum pășești în Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci‟ din Odobești, privirea îți este captată de un policandru din lemn în formă de cruce despre care preotul paroh spune că este „unic în țară‟. „Policandrul, din câte am citit în istoricul parohiei, este unic în țară, făcut din lemn de stejar sculptat, și datează chiar din 1832. Mai avem o copie a lui în turla din față a bisericii. Într-una dintre vizitele sale prin țară, Nicolae Iorga a ajuns și la Odobești, fiind profund impresionat de aspectul Bisericii «Înălțarea Sfintei Cruci» pe care a denumit-o «catedrala orașului»‟, spune pr. Maricel Pană.

Policandrul din lemn de stejar nu este singurul element de particularitate al bisericii. Cum intri în biserică, pe partea stângă a naosului, sus, zărim un cafas din lemn sculptat, o „bijuterie‟ cu care timpul a fost blând. Preotul Maricel Pană ne explică rolul acestui cafas în biserică: „acolo, înainte, urca diaconul sau preotul pentru a citit Evanghelia astfel încât să fie auzit de toți credincioșii pentru că, la acea vreme, nu erau sistemele de sonorizare ca cele pe care le avem acum‟. 

Privind de jur împrejurul ei, îi dăm dreptate preotului paroh care spune că „toată biserica este o filă de istorie‟. 

Cea mai veche icoană păstrată înfățișează Adormirea Maicii Domnului și datează din 1759, din timpul bisericii de lemn. Începând cu anul 2015, când a fost instalat preot la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci‟ Odobești, preotul a primit ajutorul credincioșilor, reușind împreună să îmbunătățească atât aspectul bisericii, cât și al curții. Biserica ar mai avea nevoie de lucrări de reabilitare, în special în ceea ce privește pictura care „a început să se întunece‟, însă, fiind clasată în lista monumentelor istorice, este nevoie de o sumă mare de bani de care, la acest moment, parohia nu dispune.

Accesul către biserică se face pe sub o clopotniță măreață care găzduiește patru clopote ce cântăresc peste o tonă și jumătate. În spatele curții îngrijite și pavate se află cimitirul parohial în care-și dorm somnul de veci atât oameni de rând, cât și preoți și „personalități importante ale vremii‟. „Aici se află mormântul preotului Vasile Faur, primul slujitor al bisericii din zid‟, adaugă pr. Maricel Pană.

Botezul unui copil în ambulanță

Originar din Bolotești, preotul Maricel Pană este de părere că „drumul acesta (al preoției – n.r.) cred că mi-a fost insuflat de mama. Mi-a plăcut de mic să merg la biserică. Când venea duminica, nu mai aveam stare să stau acasă. Voiam să merg la biserică‟. După ce a absolvit Seminarul Teologic de la Buzău, preotul s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, și, câțiva ani mai târziu după absolvirea facultății a făcut și un master la Constanța. Prima parohie la care a slujit a fost Biserica „Nașterea Maicii Domnului‟ Scutelnici, Buzău. 

Primii ani de preoție au fost, pe cât de grei, pe atât de frumoși. Unul dintre cele mai dificile momente din acea vreme a fost botezul unui bebeluș chiar în ambulanță… „Când eram la Buzău, am botezat un copil de 3 luni în ambulanță. Am fost sunat de părinții care mi-au spus că bebelușului îi este rău și nu cred că mai reușește să trăiască. M-am urcat în ambulanță, iar la primul spital unde a trebuit să-i acorde primul ajutor, văzând că nu mai reușește să lupte pentru viața lui, am cerut unei asistente o lumănare și l-am botezat. Simțeam cum mânuța lui se răcește în mâna mea, și, din păcate, în cele din urmă, copilul a decedat‟, povestește preotul.

Botezul de urgență, explică pr. Maricel Pană, poate fi făcut chiar și de părinți, în momentul în care consideră că starea de sănătate a pruncului nebotezat se agravează. „Botezul de urgență se săvârșește și în condiții deosebite. Se spun rugăciunle începătoare, se spune formula de botez: «se botează robul Lui Dumnezeu – numele, și-l binecuvântezi, dacă ai agheasmă la îndemână, de trei ori cu agheasmă, dacă nu, se poate și cu apă. Botezul poate fi săvârșit și de către părinte, dacă constată că bebelușul are probleme. Dacă dă Dumnezeu și trăiește, se continuă la Biserică toată slujba, în afară de afundarea în apă‟.

Din 2015, de când a venit la Odobești, alături de „școala și grădinița din oraș, desfășurăm diverse activități și concursuri cu copii‟. Devenit deja o tradiție, programul „Din suflet să ajuți‟ este modul prin care preotul reușește să unească comunitatea și să-i îndemne pe toți cei care vor și pot să dea o mână de ajutor familiilor nevoiașe. „În fiecare an, în postul Nașterii Domnului și în cel al Sfintelor Paști, prin programul «Din suflet să ajuți», se organizează colecte de mâncare și haine care sunt dăruite familiilor nevoiașe din parohie. În prezent se întreprind activități de ajutorare a celor nevoiași, parohia dispunând de o casă de prăznuire în care servesc masa, de câte ori avem posibilitatea, mai multe persoane defavorizate, iar la Praznicele Împărătești sunt invitate să servească masa aici peste 100 de persoane. De asemenea, periodic se fac cateheze cu tinerii și credincioșii, în special în zilele de vineri, după săvârșirea slujbei de agheasmă și acatist‟, mai spune pr. Maricel Pană.

Preotul Maricel Pană este căsătorit cu Beatrice-Janina Pană, iar împreună au doi băieți, pe Laurențiu și pe David, urmând să vină pe lume și cel de-al treilea copil. În încheiere, preotul a transmis un mesaj: „Sperăm ca Bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne dea putere să reușim să facem lucruri frumoase în comunitate. Să ne rugăm unii pentru alții ca Bunul Dumnezeu să reverse mila Sa cea Dumnezeiască, asupra nostră, a tuturor, Amin!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?