Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

FOTO: Gugești. Tabără de documentare pentru elevii olimpici, cu sprijinul primăriei

Un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” Gugești s-a întors dintr-o tabără de documentare, desfășurată pe parcursul a cinci zile, în perioada 8-12 august. Conform datelor furnizate de Anca Violeta Grecu, directorul unității de învățământ din Gugești, întreaga activitate face parte dintr-un proiect deja cu tradiție, intitulat „Pentru excelență în educație!”, proiect realizat în parteneriat cu Primăria Gugești, avându-l ca inițiator pe primarul Vasile Vatră. Astfel, pentru rezultatele deosebite, obținute la olimpiadele și concursurile școlare avizate de Ministerul Educației, 30 de elevi și 5 cadre didactice au participat la tabăra de documentare. De menționat este faptul sumele necesare cazării, transportului, pensiunii complete, precum și vizitării obiectivelor stabilite în program, au fost suportate, în totalitate, de Primăria Gugești. Vasile Vatră, edilul din Gugești, a precizat că „este absolut normal să susținem activitatea de excelență, elevii noștri contribuind la promovarea imaginii comunității, lucru de care suntem mândri”.

Prin această activitate s-a dorit cunoașterea și promovarea elementelor de patrimoniu cultural și istoric, precum și a celor de identitate națională. Elevii au avut parte de un vast itinerar. În prima zi, elevii și cadrele didactice au vizitat două cetăți medievale, Feldioara și Sighișoara, cea din urmă fiind singura cetate locuită și în prezent. În cea de-a doua zi, pe Transalpina, peisajul cu totul deosebit i-a impresionat pe toți. Periplul a continuat cu zona Horezu, recunoscută pentru obiectele din ceramică, de o calitate deosebită. A urmat o vizită la peștera Polovragi, acolo unde localnicii spun că ar fi locuit o vreme Zamolxe (considerat de mulți autori români ca zeul suprem din panteonul geto-dacic – n.r.). Ziua s-a încheiat cu vizitarea Ansamblului Sculptural „Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu. Elevii au fost cu adevărat fascinați și mândri, în același timp, de tot ceea ce ne-a lăsat moștenire discipolul lui Rodin, cel născut la Hobița, creații unice și valoroase, recunoscute la nivel mondial.

Mănăstirea Lainici a fost primul obiectiv în cea de-a treia zi. A urmat o croazieră pe Dunăre, ulterior poposind la Cetatea Medievală a Severinului și la Castrul Roman. Joi, 11 august, la Mănăstirea Dealu, elevii au fost atenți la prezentarea făcută, cu multă inspirație, de una dintre măicuțele de la Mănăstirea Dealu, acolo unde se află și capul domnitorului Mihai Viteazul, primul înfăptuitor al Unirii. Curtea Domnească de la Târgoviște le-a amintit de alte momente din istoria poporului nostru, iar la Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești au fost impresionați de expoziția realizată, de la primele forme și suporturi de scriere, până la momentul apariției tiparului.

Vineri, 12 august, a fost vizitat Conacul lui Constantin Stere de la Bucov, un alt mare patriot român. Ulterior, Muzeul „Casă de Târgoveț” le-a oferit ocazia să aibă o perspectivă asupra locuințelor de acum mai bine de 200 de ani, clădirea fiind o reușită îmbinare a elementelor arhitecturale românești cu cele de factură orientală. Și pentru că timpul trece uneori prea repede, mai ales când vizitezi atâtea locuri minunate, au decis că este cazul să-l măsoare la Muzeul Ceasului. „Au fost cinci zile în care am înțeles încă o dată că avem o țară frumoasă și înaintași de care trebuie să fim mândri. Rămâne doar să învățăm să ne promovăm mai bine toate aceste valori. Pentru cele cinci zile minunate, pentru întreaga experiență de neuitat, elevii și cadrele didactice participante la tabăra de documentare îi mulțumesc domnului primar Vasile Vatră, omul care a sprijinit și suntem convinși că va sprijini excelența la nivelul comunității școlare gugeștene”, a transmis Anca Violeta Grecu, Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” Gugești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?