Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

FOTO: In memoriam – 28 de ani de la moartea lui Doru Vărvărici, polițistul vrâncean căzut la datorie

„Era o vară atât de liniștită, într-o zi de iulie, când nimic nu prevestea să se întâmple ceva rău pe străzile liniștite ale Focșaniului și în care regele copacilor era teiul și florile sale cu miros dumnezeesc. Aroma parfumată a florilor de tei îl călăuzesc pe Doru în Lumea cea dreaptă. Nu împlinise nici 30 de ani. Tinerețea lui s-a oprit în eternitate. Dumnezeu să te ierte!” – fragment din „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii” – plutonier major în rezervă Daniel Muşat-Mureşanu.

Polițistul Doru Vărvărici a murit în urmă cu 28 de ani, în timpul unei misiuni, la vârsta de doar 29 de ani. Atunci, s-a primit o sesizare potrivit căreia o persoană cu afecțiuni psihice provoca scandal și amenința cu un cuțit mai mulți cetățeni aflați în incinta unei unități medicale. Aflat în timpul serviciului, polițistul a plecat la fața locului împreună cu colegii săi și a încercat să negocieze cu agresorul. Acesta a reușit însă să scape și a fost localizat în zona intersecției străzilor Maior Gheorghe Pastia cu Republicii. Polițistul Vărvărici a încercat să-l imobilizeze pe bărbatul care se manifesta agresiv dar acesta i-a înfipt un obiect ascuțit în zona pieptului, acțiune ce a condus la deces.
La scurt timp, colegii au ridicat în onoarea polițistului căzut la datorie un monument, exact în locul în care a fost ucis, între brazdele de trandafiri rămase și azi. Trecătorii pot vedea pe monument poza tânărului polițist, la vârsta de aproape 30 de ani, din care privește parcă cu resemnarea că și-a dat viața pentru a-și apăra colegii și comunitatea de furia atacatorului. Cât privește atacatorul care l-a ucis, a fost internat într-o unitate medicală de specialitate și ulterior eliberat.
Monumentul ridicat semnifică atât expresia cinstirii pe care instituția din care a făcut parte o acordă erolui căzut la datorie, cât și recunoştinţa unei comunităţi pentru eroul său, exprimată în faţa prezentului și a viitorului. Ceremonialul solemn şi serviciul religios oficiat de preotul Valeriu Tufaru, la care polițiștii de ieri și cei de azi s-au adunat în zona în care a avut loc fatidicul eveniment, aşează pecetea recunoştinţei şi a sfinţirii pe gravura ce va spune peste timp, numele polițistului care a slujit până la sacrificiul suprem… Patria şi Legea – Vărvărici Doru – sublocotenent de poliție post mortem-căzut la datorie în ziua de 05.07.1994.
Eroii nu mor niciodată!
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul său!
Comunicat de presă Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?