Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Gimnastică – Micuțele focșănence au fost la Arad la ”Cupa Moș Crăciun!”

Micuțele gimnaste, între 6 și 9 ani, de la CSS Focșani, însoțite de profesorii antrenori Florin Roșioru, Mirela Danțiș, Dănuț Vulcan și Doinița Vulcan au fost la Arad, la Cupa Moș Crăciun, în zilele de 16 și 17 decembrie. 11 copilițe au făcut parte din basmul cu și despre gimnaste, au trăit bucuria venirii Moșului ceva mai devreme, dar mereu așteptat cu mare bucurie de cei mici și de cei mari. La Arad, la competiția organizată de secția de gimnastică a Clubului Sportiv Municipal ”a fost un concurs de verificare pentru micuțele sportive, aflate la primul lor concurs, menit să le ajute să înțeleagă cum se desfășoară o competiție oficială”, așa cum mi-a spus profesorul Florin Roșioru, coordonatorul secției de gimnastică a CSS Focșani. ”Astel de concursuri ne arată care dintre micuțele sportive pot îndeplini criteriile cerute pentru această disciplină ca apoi să fie îndrumate către performanță”, mi-a mai spus Florin Roșioru. Moșul a venit cu daruri pentru, cu medalii și diplome pentru toate concurentele venite la întâlnirea cu el! Și pentru că a fost ultima competiție a anului pentru gimnastele de la Focșani, Florin Roșioru a transmis și prin intemediul Monitorului de Vrancea, urări de sănătate, Sărbători fericite antrenorilor, sportivelor și părinților acestora cărora le mulțumește pentru susținerea lor, fără de care nu ar fi posibilă performanța!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?