Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Primarul Cristi Misăilă: „Cer plafonarea urgentă a prețurilor la gaze!”

Iarna se apropie cu pași repezi, iar PNL este preocupat doar să rămână cu orice preț la guvernare! Pe liberali nu îi interesează că prețurile la gaze, carburanți și la energie o iau razna și că oamenii vor îngheța în case de frig!
Încă este timp să fie rezolvată această situație dramatică! Cer Premierului și Ministrului Economiei să PLAFONEZE prețul gazului UTILIZAT PENTRU ÎNCĂLZIREA CENTRALIZATĂ și să îi salveze pe români de la îngheț! Nu putem lăsa zeci de CET-uri din țară să falimenteze doar pentru că celor de la PNL nu le pasă că oamenii nu vor avea căldură în această iarnă!
Cer în mod public acest lucru pentru că la Focșani cei ”15.000 de specialiști” ai PNL habar nu au de legislație, trimițându-ne, la sugestia guvernului demis, la legi ce nu sunt aplicabile in cazul nostru, dând încă o dată dovadă ca nu înțeleg nici măcar acum mecanismele administrative! Nici nu îi interesează, atât timp cât încă își pot numi rubedeniile prin fel de fel de funcții guvernamentale la instituțiile și ministerele din București!

La Focșani, la fel ca și în toată țara, situația nu este deloc bună, în ciuda declarațiilor actualilor guvernanți!
Dar chiar și în aceste condiții, ne-am asigurat că avem soluții de avarie pentru luna octombrie, dar pentru a putea să trecem iarna este nevoie de bani de la Guvernul României!

Am ajuns în această situație pentru că prețul gazului cumpărat de ENET SA a sărit în aer, crescând de câteva ori într-o singură lună!
Dacă până la data de 30 septembrie 2021, SC ENET SA plătea 124,65 lei/MWh, începând cu 1 octombrie 2021, când prețul la gaze s-a liberalizat, SC ENET SA a ajuns să plătească între 376,92 lei/ MWh și 700 lei/MWh!
Chiar dacă Primăria Municipiului Focșani a plătit către ENET SA, în AVANS, 1,6 milioane lei, subvenția pentru trimestrul al IV-lea din 2021, tot nu putem asigura căldura în școli, instituții publice și abonați pentru mai mult de o lună.

Pentru că ne gândim la oameni, deși de la 1 iulie 2021 prețul de livrare a energiei termice aprobat prin ordinul președintelui ANRE a crescut cu 400,25 lei/Gcal, noi am plafonat prețul de facturare la populație la 239,50 lei/Gcal, fără TVA, diferența fiind suportată de Primăria Focșani!
Acestea sunt lucrurile pe care noi, la Focșani, le-am putut face pentru a ne pregăti de iarnă! Am făcut și documentația necesară prin care am cerut Guvernului României să ne aloce bani!
Prin adresa nr. 66418/06.07.2021 am înaintat un Proiect de HG pentru alocarea din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului a sumei de 12.075 mii lei, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației, iar prin adresa nr. 90205/20.09.2021 am înaintat încă un Proiect de HG pentru alocarea din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului a sumei de 30.848 mii lei.

Știți care a fost răspunsul Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR ? “Vă aducem la cunoștință că la această dată NU ESTE OPORTUNĂ promovarea unui proiect de HG privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2021, pentru Municipiul Focșani”! Iar săptămâna aceasta, Guvernul demis ne trimite să aplicăm o lege, valabilă pentru cei care au datorii față de CET-uri, dar nu ne încadrăm pentru că noi avem plăți efectuate în avans, tocmai ca să asigurăm focșănenilor căldura necesară!

Mai mult decât atât, la Focșani noi am plafonat prețul facturilor la căldură pentru populație!
Noi ne gândim la oameni! Cei din PNL își angajează nepoatele prin Ministerul Dezvoltării și dau comunicate în care arată că habar nu au de legislație!
Le atrag atenția că dacă vor continua să trateze doar politicianist orice problemă cu care se confruntă cetățenii din Focșani și din Vrancea, vor duce județul ăsta de râpă!

sursă foto și text: Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?