Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

FOTO: Poveștile oamenilor în uniformă. Agent șef principal Marcel Alestar – jandarm în Kosovo, șef de post la Vintileasca

Astăzi vom afla povestea agentului șef principal Marcel Alestar, șeful Postului de Poliție din Vintileasca, un vasluian pentru care Vrancea a devenit rapid a doua casă. După aproximativ 6 ani în care a activat ca jandarm la Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Marcel Alestar a decis să facă o mică schimbare în carieră. Spunem mică pentru că după câteva luni de pregătire la Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor „Nicolae Golescu‟ din Slatina, Marcel Alestar a fost repartizat în Vrancea ca ajutor șef de post la Dumitrești. Se întâmpla în 2014, urmând ca doi ani mai târziu să fie repartizat la Vintileasca pe funcția de șef al postului de poliție din localitatea respectivă.

Haideți să aflăm însă cum au fost primii ani de activitate ai jandarmului Marcel Alestar care, în 2004, a plecat în prima sa misiune internațională din Kosovo. „Imediat după ce am terminat liceul, am hotărât să mă încadrez la jandarmi, fiind repartizat la București, acolo unde am stat din 1998 până în 2014.În 2004 am plecat pentru prima dată într-o misiune internațională în Kosovo. Aveam 35 de ani când am plecat în misiune. Am fost în patru misiuni. În afară de consumul emoțional, în misiunile acestea a fost vorba și de mult efort fizic. Am fost trimiși acolo cu scopul de a menține pacea. Cred că cea mai grea parte a misiunilor internaționale a fost însă lipsa familiei dublată de dorul de casă. Eram cazați într-un campus, într-un regim mai închis. Erau zile liniștite și zile în care, dintr-o dată, începea războiul. Într-una dintre misiuni, starea de război a durat o săptămână. Țin minte că atunci nici n-am dormit în unitate, pentru că eram permanent în patrulare pe străzi, transportând răniții de la locuințele lor, la unitățile medicale militare pentru a le fi acordate îngrijiri medicale‟, povestește Marcel Alestar.

Viața pe un teren minat cum a fost cel din Kosovo, în anii în care Marcel Alestar a fost plecat în misiune, nu este tocmai plăcută pentru un tată ai cărui copii tânjeau după iubirea ambilor părinți. „Copiii s-au obișnuit cu faptul că sunt mai tot timpul plecat. Cu familia, pe atunci, vorbeam prin intermediul internetului.Au fost momente în care am  stat chiar și 6 luni fără să vin acasă. Practic stăteam numai la bază și plecam în misiune. S-a întâmplat să petrecem și Paștele și Revelionul acolo, dar nu a fost deloc relaxant pentru că stăteam mereu cu stresul că se poate întâmpla ceva. În unele zile, făceam escorte cu prizonieri de război. Îi preluam de la penitenciar și-i duceam la judecătorie. Pe deasupra convoiului de mașini, zbura și elicopterul pentru că exista riscul ca cineva să ne aștepte și să atace convoiul. Se făceau trasee cu mai multe coloane. Eram dotați și cu arme de picior, și cu arme de umăr, vestă antiglonț, cască, dar, decât să tragi și să le atragi atenția asupra ta, mai bine evitai‟, povestește Marcel Alestar.

„Pe raza comunei Vintileasca, populația este liniștită, problemele mai mari sunt la Jitia, Chiojdeni sau Dumitrești‟

După trei luni de specializare la Slatina, Marcel Alestar s-a alăturat echipei Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. „A  fost bine, am nimerit o echipă de colegi cu care m-am înțeles foarte bine acolo, la Dumitrești, unde am fost încadrat ca ajutor șef de post. Deși echipa de acolo era formată din colegi tineri, am avut de învățat foarte multe lucruri de la ei, fapt pentru care le mulțumesc. Nu au fost misiuni în care să-mi pun viața în pericol în acești ani în care activez ca polițist, însă țin minte că în urmă cu câțiva ani a avut loc o răfuială în care erau implicate vreo 20 de persoane. Îmi amintesc că veneau salvările una după cealaltă, și mă simțeam aproape la fel ca în misiunile din Kosovo. Acolo a fost vorba de niște conflicte mai vechi. O parte din ei chiar au fost nevoiți să părăsească comuna‟, spune Marcel Alestar. Făcând o comparație între Dumitrești și Vintileasca, Marcel Alestar spune că „pe raza comunei Vintileasca, populația este liniștită, problemele mai mari sunt la Jitia, Chiojdeni sau Dumitrești, cea din urmă fiind o comună foarte mare, cu 18 sate‟.

Un polițist nu trebuie să aibă doar o condiție fizică foarte bună, ci și o excelentă stăpânire a emoțiilor. De-a lungul carierei sale de polițist, au existat situații în care Marcel Alestar a fost vocea care ducea unei familii vestea morții unei persoane dragi, dar și omul care a participat la căutarea copiilor dispăruți. Însă de fiecare dată, spune el, și-a păstrat tăria de caracter și a încercat să nu se implice prea mult emoțional, astfel încât să nu-i fie afectată conduita profesională. „În urmă cu un an sau doi s-a pierdut o fetiță, iar noi, pentru că suntem la limita cu județele Buzău și Covasna, am fost rugați de colegii de la Buzău să facem verificări în zona Bisoca. Din păcate, fetița a petrecut o noapte în pădure, fiind găsită a doua zi prin intermediul colegilor care au venit în sprijin cu elicopterul de la București. Copiii ar trebui supravegheați mai bine. Am avut un caz la Jitia, unde părinții aveau probleme pe fondul consumului de alcool; mama pleca destul de des de acasă, iar o fată de 13 ani trebuia să aibă grijă de frații ei mai mici de 7 și 10 ani. Când pleca mama de acasă, veneau apeluri prin 112. O găseam, o aduceam acasă și pleca din nou. Noi ne facem treaba cu profesionalism de fiecare dată, indiferent de situație‟, spune Marcel Alestar.

Apicultura, o pasiune

În puținul timp liber pe care și-l petrece cu soția și cei doi băieți ai lor, Marcel Alestar se ocupă și cu apicultura. Este o pasiune mai veche care a prins contur odată cu venirea sa la Dumitrești. „Mai cochetez puțin cu apicultura, pe care am învățat-o de la un cetățean din Dumitrești.  Acum am cam 20 de stupi, dar este pur și simplu o pasiune de-a mea. Nu-i chiar pentru oricine această îndeletnicire. Starea agitată a albinelor le-o provoacă și vremea, cum este vremea ploioasă în care ele nu pot ieși afară să recolteze, dar și mirosurile stridente de parfum, iar cine se știe alergic, clar nu are ce căuta în preajma lor. Mierea se recoltează după fiecare sezon activ, cum a fost cel de acum, spre exemplu, sezonul de rapiță. Care este procesul?! După ce mierea este căpăcită, ramele se bagă la o centrifugă, acolo unde se descăpăcește, procesul durând aproximativ o zi. Iarna, când albinele nu pot recolta, li se lasă mierea lor pentru a avea cu ce să se hrănească, se astupă stupii astfel încât să nu intre frigul la ele și cam atât‟, explică Marcel Alestar.

Șeful Postului de Poliție din Vintileasca spune că-i place și să alerge, însă timpul nu-i mai permite să se bucure de acest lucru, speră ca atunci când va ieși la pensie, să aibă parte de „o viață liniștită alături de familie‟. Ce le transmite Marcel Alestar colegilor săi polițiști aflați la început de carieră?! „Să învețe tot timpul, să fie oameni serioși și să se documenteze cât mai mult. Trebuie să fii un om serios și să-ți faci munca cum trebuie‟, conchide Marcel Alestar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?