Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Prințul Mihai Ghyka va conferenția astăzi la Muzeul Unirii din Focșani

Prințul Mihai Ghyka va conferenția, luni, 10 mai, la Muzeul Unirii din Focșani, despre însemnătatea zilelor de 9 și 10 mai, date cu multiple semnificații în istoria modernă la României. Evenimentul va începe de la ora 14, iar intrarea este liberă, în măsura locurilor disponibile. De la Declarația de Independență, Ziua Regalității la Ziua Europei, cele două zile marchează istoria României moderne. Prințul Mihai Ghyka este descendentul unei familii care a scris pagini de aur în istoria Principatelor Române și a Regatului României. Reamintim, pe scurt, momentele legate de 9 și 10 Mai. Pe 9 Mai 1877, Mihail Kogălniceanu a rostit celebrele cuvinte Suntem independenți. Suntem o națiune de sine stătătoare. A doua zi, pe 10 Mai 1877, Senatul României a votat Declarația de Independență, iar Principele Carol a semnat-o, România intrând, oficial, în Războiul de Independență, 1877-1878. Pe 10 Mai 1881, România a devenit Regat, Carol fiind primul rege din istoria României. Pe 9 Mai se celebrează Ziua Victoriei, sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial și de câțiva ani sărbătorim Ziua Europei, se arată în prezentarea Muzeului Vrancei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?