Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

FOTO: Expoziție de obiecte tradiționale la sala Balada din Focșani

Centrul Cultural Vrancea, sub egida Consiliului Judeţean Vrancea, a organizat în parteneriat cu Muzeul Vrancei şi Ansamblul Ţara Vrancei, a – XIV-a ediţie a Concursului Naţional de Meşteşuguri Tradiţionale al Şcolilor Populare de Artă. Concursul a fost adresat elevilor şcolilor populare de artă, având ca obiectiv descoperirea talentelor, promovarea valorilor şi frumuseţea artei populare tradiţionale, arătând comunităţii un posibil model uman de urmat, dezvoltând gustul şi sensibilitatea estetică în rândurile comunităţii locale şi naţionale.

Juriul concursului a fost alcătuit din: Preşedinte al juriului – dr. etnolog Aurelia Cosma, Muzeul Satului Dimitrie Gusti Bucureşti; Membru – Alina Ulmeanu, șef al Secţiei de Etnografie, Muzeul Vrancei; Membru – prof. dr. Liviu Nedelcu – manager al Centrului Cultural Vrancea.

La concurs au participat elevi ai şcolilor populare de arte din judeţele: Alba, Botoşani, Covasna, Iași şi Vrancea. În urma jurizării, au fost desemnați următorii premianți:

a. Secţiunea Măşti populare

– premiul I- Clasa Măști populare Nereju, jud. Vrancea;

– premiul al II-lea – Clasa Măști populare Nereju, jud. Vrancea;

– premiul al III-lea – Szasz Reka, Sf. Gheorghe, jud. Covasna.

b. Secţiunea Icoane tradiţionale

– premiul I- Nedelcu Mihaela, Iași, jud. Iași;

– premiul al II-lea Hațegan Angela, Alba-Iulia, jud. Alba;

– premiul al III-lea – Zaharia Elena Florentina, Iași, jud. Iași;

– Menţiune – Papistașu Clara Emma, Iași, jud. Iași.

c. Secţiunea Crestături populare

– premiul I – Clasa de Sculptură populară, Nereju, jud. Vrancea;

– premiul al II-lea – Văscu Ioan, Botoșani, jud. Botoșani;

– premiul al III-lea – Clasa Obiecte de cult, Nereju, jud. Vrancea;

– Menţiune – Clasa Sculptură populară, Nereju, jud. Vrancea.

d. Secţiunea Dogărie mică

– premiul I- Clasa Dogărie, Nereju, jud. Vrancea;

– premiul al II-lea – Clasa Dogărie, Nereju, jud. Vrancea.

e. Secţiunea Instrumente populare

– premiul I- Clasa Instrumente populare, Spulber, jud. Vrancea;

– premiul al II-lea – Clasa Instrumente populare, Nereju, jud. Vrancea;

– premiul al III-lea – Clasa Instrumente populare, Nereju, jud. Vrancea.

f. Secţiunea Ouă încondeiate

– premiul I- Ursulean Sânziana Elena, Botoșani, jud. Botoșani;

– premiul al II-lea – Hrizcu Cristina, Botoșani, jud. Botoșani;

g. Secţiunea Ţesături populare (scoarţe)

– premiul I- Clasa Țesături populare, Bârsești, jud. Vrancea;

– premiul al II-lea – Clasa Țesături populare, Soveja, jud. Vrancea;

– premiul al III-lea – Clasa Țesături populare, Jitia, jud. Vrancea;

– Menţiune – Clasa Țesături populare, Câmpuri, jud. Vrancea;

h. Secţiunea Ţesături populare (ştergare)

– premiul I- Clasa Țesături populare, Nereju, jud. Vrancea;

– premiul al II-lea – Clasa Țesături populare, Câmpuri, jud. Vrancea;

– Menţiune – Pădăluță Laura Simona, Botoșani.

Expoziția poate fi vizitată la sala Balada din Focșani, începând de joi, 3 decembrie 2020, în conformitate cu legilația actuală de prevenire a pandemiei de coronavirus.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?