În urmă cu aproximativ 222 de ani, chiar în inima orașului Focșani, o mână de oameni cu frica lui Dumnezeu au decis să ridice o biserică, la granița cu Imperiul Austro-Ungar, actualmente strada Făgăraș, nr. 5 în apropiere de sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Vrancea. În timpul Primului Război Mondial, Biserica Ovidenia Armeni, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului‟ din Focșani, a fost avariată și abandonată vreme de mai mult timp; a fost salvată însă de la demolare de preotul Platon Vasile, iar mai apoi a fost consolidată de preotul Ion Miron, cel care, de 22 ani, este parohul Bisericii Ovidenia Armeni. „Biserica datează din secolul al XVIII-lea. Se pare că lucrările au început în anul 1789 și au continuat aproape 10 ani, până în 1798. Din punct de vedere istoric, am aflat că biserica a fost ridicată de oameni de credință, dar care nu și-au lăsat numele, oamenii au ridicat-o ca un fel de zid de apărare a credinței ortodoxe.
Cel care a slujit aici înainte, și pe care-l consider al doilea ctitor al bisericii, este preotul Platon Vasile. Îl numesc al doilea ctitor pentru că dânsul a intervenit într-o perioadă destul de tulbure pentru biserica ortodoxă – în anii 1975-1985, când autoritățile de la acea vreme au decis ca această biserică să fie dărâmată. Părintele Platon a reușit să oprească demolarea și să demareze lucrările de renovare, cu bani de la Direcția de Monumente Istorice din București‟, spune pr. Ion Miron.
Pictura actuală a fost realizată în perioada 1980-1985 de pictorul Eremia Profeta. „Am avut un incident acum cinci ani: pridvorul bisericii, într-o noapte de vară, a luat foc. Măicuța Domnului a ocrotit lăcașul, iar biserica, în interior, a rămas intactă. S-a distrus pridvorul în totalitate. L-am refăcut, și, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, și cu binecuvântarea Înaltului Ciprian al Buzăului și Vrancei, am terminat pictura exact pe 1 octombrie – la o lună de când s-au apucat de pictat – dată la care Biserica sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului. Se pare că sursa incendiului a fost o lumânare uitată aprinsă pe un suport din lemn. Am avut norocul că am fost asigurați și am fost despăgubiți‟, povestește preotul.
Hramul în vremea pandemiei: „Cred că va fi cu distanțare‟
Biserica Ovidenia Armeni poartă acest nume nu pentru că a aparținut vreunei familii de armeni, ci doar pentru că în zonă, la momentul zidirii ei, exista un cartier de armeni, ne spune pr. Ion Miron. „Hramul bisericii este «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», sărbătoarea de pe 21 noiembrie, numită în popor Ovidenia, sau Vovidenia. Ne apropiem cu pași siguri și preciși de această mare sărbătoare. E o bucurie imensă pentru comunitate, pentru că în orașul Focșani doar două biserici sunt închinate acestei mari săbători a Maicii Domnului: aceasta, și biserica de pe str. Ovidenia. Cred că slujba din acest an va fi cu distanțare, în primul rând. Vom face și de această dată pachete, dar poate într-un număr mai mic decât de obicei. Anii trecuți reușeam să împărțim pachete la 250 de persoane. Anul acesta… vom vedea, în funcție de ceea ce decid autoritățile‟, spune preotul.
Având experiența săptămânilor în care enoriașii nu au avut voie să vină la slujbă, și păstrând încă vie amintirea slujbei de Înviere, în care doar polițiștii și jandarmii vegheau dincolo de porțile reci ale bisericii, pr. Ion Miron se bucură că în sfârșit poate să-i primească pe oameni la biserică. „Mesajul către credincioși este acesta: să nu rateze întâlnirea cu Dumnezeu din fiecare duminică. Sunt sigur că fiecare dintre noi se roagă în particular, fie dimineața, fie seara, fie în preajma unor necazuri, dar mesajul, nu doar pentru credincioșii mei, ci pentru credincioșii de pretutindeni, este ca duminica să fie prezenți la Sfânta Liturghie‟.
Biserica, hoții și cristelnița furată
După incendiul în care pridvorul bisericii a fost distrus în totalitate, s-au mai petrecut și alte evenimente nefericite, mai precis două spargeri, una dintre ele soldată cu dispariția cristelniței, alta doar cu „stricăciuni‟. „Până să ne instalăm un sistem de alarmă, am avut cel puțin două incidente cu vreo patru, cinci ani în urmă; unul soldat cu dispariția cristelniței în care noi botezăm copiii. A fost o durere mare pentru că era o cristelniță de aramă făcută pe comandă de un căldărar. Era foarte frumoasă, dar, din păcate a dispărut. Cel care a furat-o nu a fost prins, iar noi am rămas cu paguba. Ne-a ajutat un om de credință care a donat o nouă cristelniță pentru biserică. Un alt incident legat de spargeri s-a lăsat mai mult cu stricăciuni, decât cu furturi, pentru că ne-am învățat și nu mai ținem valori în biserică, nu avem nici bani și nici icoane de patrimoniu‟, mai spune preotul.
„Copiii care nu fac boacăne, nu sunt copii‟
Preotul Ion Miron a copilărit în comuna Jariștea, într-o familie de oameni simpli, dar credincioși, care l-au introdus în tainele credinței, aducându-l mereu la biserică. A știut că acesta-i va fi drumul încă din copilărie pentru că, spune el, la biserica din sat îl imita pe duhovnic în timpul slujbei. „Părinții mei erau oameni simpli și foarte credincioși. De mic m-au dus la biserică. Am copilărit în satul Pădureni, comuna Jariștea. Am avut o copilărie frumoasă, o copilărie pe care, din păcate, copiii de astăzi n-o mai au așa. Iarna, plecam dimineață și veneam seara acasă, și, bineînțeles că veneam cu pantalonii plini de gheață încât, dacă-i scoteam, stăteau în picioare; trăgeam cu arcul, jucam hoții și vardiștii… a fost o copilărie frumoasă‟, rememorează pr. Ion Miron.
După ce a absolvit clasa a VIII-a, pr. Ion Miron s-a înscris la Liceul nr.1 din Focșani, însă, în clasa a XI-a, în urma unui examen, a fost admis la seminarul teologic din Buzău, acolo unde și-a continuat studiile până în anul 1998. Mai apoi au continuat studiile universitare la București. „Când am intrat în anul I la facultate, un coleg de-al meu mai mare m-a întrebat dacă nu cumva vreau să fiu dascăl la o biserică de lângă București, în zona Baloteștiului. Pentru mine a fost și o binecuvântare, dar și un ajutor, pentru că părinții mei erau pensionari. A fost o gură de oxigen pentru că n-am mai depins de banii părinților. Perioada de doi ani, cât am fost dascăl, a fost una în care am învățat tainele preoției. Atunci am văzut și care trebuie să fie relația dintre preot și credincios încât să existe o armonie perfectă‟, mărturisește acesta.
Preot de aproape 30 de ani
După anul II de facultate, preotul Ion Miron s-a căsătorit, iar în același an, 1991, a fost hirotonit în treapta de preot. „Pe soție am cunoscut-o într-o noapte de Revelion, în noapte dintre anii 1990-1991; iar în toamnă, pe 1 septembrie, ne-am căsătorit. Am doi copii, o fată care este medic rezident, anul I, la București, la Spitalul Elias, și un băiat care este elev la Liceul Unirea, în clasa a IX-a la Științele Naturii. El este prezent în fiecare duminică la biserică, mă ajută în altar, aș putea spune că știe foarte bine toată rânduiala din biserică, dar depinde de Dumnezeu și de el ce va dori să devină pe viitor. Să nu uităm că și părintele Luca al Crimeei a fost doctor și după aceea a devenit preot și ierarh, așa că, dacă va dori, va putea să facă și Teologia, pe lângă Medicină, sau ce altă profesie va alege. M-am preoțit în anul 1991; pe 1 decembrie am fost hirotonit diacon, pe 4 decembrie am fost hirotonit preot, iar în 15 decembrie eram instalat ca preot într-o parohie de lângă Focșani, Parohia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil» din satul Olteni, comuna Vârteșcoiu‟.
Pr. Ion Miron spune că aceasta a fost și prima parohie, dar și prima dragoste. A reușit să renoveze acoperiștul bisericii, dar și pictura, astfel că, în 1996, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil‟ a fost sfințită de Arhiepiscopul de la acea vreme, Epifanie al Buzăului și Vrancei. „În 1998, Biserica Ovidenia Armeni a fost redată cultului, adică a devenit biserică de parohie. Am participat la examen, și din 1998 până astăzi, sunt 22 de ani de când slujesc aici‟, mai spune preotul.
