Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

FOTO: Nicio zi fără controale pe tema Covid, nicio zi fără AMENZI

ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE

Sub autoritatea Instituţiei Prefectului, pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirii cu virusul COVID-19, poliţiştii judeţului Vrancea au acţionat în sistem integrat, împreună cu jandarmi, pompieri, poliţişti locali, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Venterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea.

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la activităţile de verificare participând aproximativ 280 de forţe de ordine. Astfel, au fost verificate 80 de societăți comerciale şi peste 150 de locaţii, precum şi 63 de mijloace de transport, fiind legitimate aproximativ 910 persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 2500 de lei. Dintre acestea, 179 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în magazine și în celelalte spații unde este obligatorie precum şi în mijloacele de transport, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să nu se expună la riscuri.

Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 13 octombrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?