Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

VIDEO și GALERIE FOTO: Cerere inedită în căsătorie pe bulevardul Unirii din Focșani

O tânără a avut parte de supriza vieții ei, ieri după-amiază. Iubitul a cerut-o în căsătorie în zona Big Focșani, chiar în fața biroului unde femeia lucrează.  Daniel Ostahie este taximestrist, iar viitoarea sa mireasă, Lavinia Popa, este economist. Cei doi focșăneni se cunosc de aproximativ 16 ani, însă abia acum au făcut pasul cel mare.

Miercuri dimineață, după o noapte în care nu prea a avut somn, măcinat de gândul că vrea să-i adreseze marea întrebare iubitei sale, Daniel Ostahie și-a pus planul în aplicare! A mers la un copy shop din municipiu pentru a scoate la imprimantă câteva pagini cu mesajul „Vrei să fii soția mea?“, a fugit la florărie în căutarea buchetului potrivit, iar mai apoi a mers să cumpere și inelul.

Prietenii lui Daniel s-au oferit să-l ajute și așa au făcut o surpriză de zile mari Laviniei Popa. Au fost emoționați atât cei doi protagoniști, cât și persoanele care au trecut în acele momente pe bulevard.

„VREI SĂ FII SOȚIA MEA?”

Am reușit să aflăm cine sunt cei doi tineri cu ajutorul lui Ionuț Baciu, taximetrist și prieten cu Daniel Ostahie. Când a auzit de planul prietenului său, Ionuț a acceptat imediat să-i fie „complice“. „Este un coleg de-al meu. El a venit cu ideea să o ceară în căsătorie. A mers și a scos afișele acelea cu: «Vrei să fii soția mea?», le-am lipit și ne-am dus la ea. El a pregătit cam tot, noi doar l-am ajutat și l-am susținut. Mi s-a părut o idee interesantă, frumoasă. Sincer, n-am mai asistat la nicio astfel de cerere! Ne știm cam de vreo trei ani și, sincer, mă luase și pe mine cu emoții când câteva doamne, colegele de muncă, au început să plângă”, a recunoscut Ionuț Baciu.

Evenimentul a fost suprins și de una dintre coelgele noastre, în timp ce se îndrepta spre redacție. Le-a cerut permisiunea viitorilor miri pentru a le face poze. Iată ce ne-a declarat Daniel Ostahie: „Am crezut că glumește colega dumneavoastră. Eu și Lavinia ne cunoaștem de vreo 15-16 ani. Azi-noapte am avut o revelație și… dacă trebuie, trebuie, nu mai scăpăm! Ne cunoaștem de mici copii. Pur și simplu n-am avut somn azi-noapte și am făcut-o și pe asta. Au sărit în ajutor mulți colegi, dar n-am vrut să fac circ acolo, ca să nu-i fac probleme ei la muncă. Nu se aștepta o secundă să o cer (de soție-n.r.)! Am sunat-o și i-am spus că am nevoie să las un pachet la ea și, când a iești, nu știa ce se întâmplă.

Sincer, am avut emoții, nu ca ea, dar am avut și eu! Ne-am oprit în fața biroului ei, iar oamenii din jur se uitau la noi, dacă luam trupa clar ne vedea de la Monitorul! Probabil, la anul vom face nunta. Acum îmi pare rău că nu am făcut tamtam-ul de rigoare, dar faptul e consumat. E bine și așa! La anul facem mai frumos! Ieri n-am avut niciun gând, azi dimineață am făcut tot. Am fost și după inel, și după flori, și sper că mi-a ieșit”, a spus Ostahie Daniel.

Monitorul de Vrancea le urează „Casă de piatră!” viitorilor miri și o viață cât mai lungă și frumoasă împreună!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?