Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

A început Gaudeamus 2019; Mircea Dinescu în deschiderea târgului: Se pare că există o întoarcere spre carte

Scriitorul Mircea Dinescu, preşedinte de onoare al Târgului Gaudeamus, consideră că există o întoarcere a oamenilor spre carte, iar emoţia unui autor de a sta în mijlocul atâtor persoane care citesc e un fapt nemaipomenit. „M-am lăsat luat de val. Am acceptat această titulatură. Nu ştiu cât e de importantă, dar emoţia de a sta în mijlocul atâtor oameni care citesc… şi asta e un fapt nemaipomenit. După ’90, lumea nu mai venea la teatru. Erau teatrele goale. Se uitau la CPUN unde vorbeam eu foarte des. Şi lumea părăsise puţin puţin şi librăriile. Înainte de ’89, ştiţi bine, erau cozi la brânză, la carne şi la librării. Era o nebunie. A fost un şoc, după cultura de consum, aşa, pe bază de televiziune. Acum se pare că există o întoarcere spre carte, emoţia de a pipăi o carte şi pe autor, la târg. Şi asta contează”, a declarat poetul, miercuri, în deschiderea Târgului Gaudeamus Radio România – ediţia 2019.

Mircea Dinescu a anunţat că va lansa la Gaudeamus cel mai recent volum de versuri, intitulat „Scaunul cu trei picioare”. „Ei, bine, anul trecut şi anul acesta am scris vreo 40 de poezii. Nu cred că mai scriu de aici înainte, nu mai am chef să scriu, dar astea le-am scris cu mare poftă. Se cheamă volumul ‘Scaunul cu trei picioare’. E un soi de elogiu adus simplităţii, fiindcă în lume e mai greu să fii simplu decât complicat. Şi în ele am şi un capitol ‘Nimericuri’ se cheamă şi ‘Poeme cu politruci'”, a precizat el.

Actorul Ion Caramitru, şi el preşedinte de onoare al Târgului Gaudeamus, a mărturisit că „marele avantaj al unui târg este că îţi poţi cumpăra cartea la un preţ mai mic” şi ai, de asemenea, „luxul să cumperi mai multe cărţi decât dacă te duci la librărie”. „Eu frunzăresc de când mă ştiu. Când vii la un târg de carte şi vezi atâtea volume, atâtea expuneri de autori de prim rang, de debutanţi şi scriitori care aşteaptă consacrarea, te gândeşti că ar fi fost firesc să ai atâta minte, timp şi capacitate să le poţi citi pe toate. Din nenorocire, niciunul dintre noi nu va putea citi toate cărţile care sunt aici în această mare expoziţie a cărţii şi că, de fapt, va trebui să lăsăm să lucreze fie intuiţia, fie puţinele cunoştinţe pe care le ai din lecturile anterioare ca să îţi spună spre ce să te îndrepţi. E foarte complicat şi obositor să poţi să faci într-o singură zi turul tuturor standurilor, să poţi să îţi alegi de acolo. Marele avantaj al unui târg este că îţi poţi cumpăra cartea la un preţ mai mic şi că îţi permiţi luxul să cumperi mai multe decât dacă te duci la librărie”, a afirmat Caramitru.

El a vorbit despre cartea care i-a marcat existenţa – „Fragmentarium” – un volum esenţial pentru înţelegerea poetului Mihai Eminescu. „Acum, din punctul meu de vedere, tot aştept, şi aici fac un apel şi amintesc celor care poate o să preia ceea ce vreau eu să spun, că în suta de cărţi pe care le-am citit în viaţa mea una mi-a marcat existenţa. Ea se numeşte – nu a fost reeditată şi speranţa mea e că acest discurs al meu să fie un fel de prefaţare a unui asemenea gest – „Fragmentarium”. Este o carte esenţială, după părerea mea, de înţelegere a poetului Mihai Eminescu. Este vorba de preluarea tuturor manuscriselor şi orientarea lor pe diferite categorii de preocupări a acestui veşnic student care a fost Mihai Eminescu şi care are o singură ediţie apărută prin anii ’60, dacă nu mă înşel, şi pe care o păstrez acasă, e adevărat în dublu exemplar, pentru că am mai găsit una la un anticariat, şi cine doreşte să o frunzărească nu are decât să îmi comunice”, a mai spus Ion Caramitru.

Mii de titluri, întâlniri cu scriitori, lansări de carte şi sesiuni de autografe, dezbateri şi concursuri sunt evenimentele cu care editurile îşi aşteaptă cititorii la Târgul Gaudeamus Radio România, deschis miercuri la Romexpo. La această ediţie, care are loc de miercuri până duminică, participă peste 250 de expozanţi care propun aproape 900 de evenimente editoriale şi profesionale. Gaudeamus 2019 se va desfăşura sub semnul aniversării a 30 de ani de la momentul istoric al Revoluţiei Române din decembrie 1989. Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10,00 şi 20,00. Eveniment organizat de Radio România, Gaudeamus este un proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?