Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Teodorovici, despre sistemul de sănătate: Eu am o serie de provocări, vreo patru-cinci; prima este legată de finanţare

Sistemul de Sănătate se confruntă cu o serie de provocări, precum finanţarea, exodul cadrelor medicale, managementul eficient în spitale şi educaţia şi integritatea personalului, a declarat marţi, la prima ediţie a Forumului Naţional al Spitalelor, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. „Eu am o serie de provocări, vreo patru-cinci. Prima este legată de finanţare şi o spun încă o dată.(…) N-am avut astfel de discuţii în care să spun nu, dar cerinţa fără limită, fără să ne uităm la ce avem deja şi cum cheltuim ce avem deja, asta nu pot să o fac, pentru că totuşi vin din zona de finanţe, sunt obligat prin lege să fiu mai atent la modul în care banii se cheltuie. Dacă facem acum o analiză în întreaga ţară, în toate unităţile medicale, găsim foarte multe echipamente care nu sunt folosite”, a spus Teodorovici.

El a menţionat că o a doua provocare este exodul cadrelor medicale şi a subliniat că în 2019 numărul de solicitări de documente pentru lucra în străinătate este mult mai mic, semnalând că nu salarizarea este principalul motiv pentru care personalul medical decide să plece din ţară, ci mediul în care trăieşte. „În 2016-2017 numărul cadrelor medicale care au părăsit ţara a ajuns la 10.000. Apoi s-a redus treptat, în 2018 au mai plecat 1.300 de asistente şi 3.000 de medici. În 2019 avem un număr mult mai mic de solicitări de eliberare a documentelor necesare pentru a lucra în străinătate, aproximativ 500. Deci, iată că acest exod s-a oprit. Presupun că şi salarizarea care a crescut substanţial a fost unul dintre motive. Însă ştim cu toţii că nu salarizarea în principal reprezintă elementul pentru care românii în general, sau personalul medical în special, decid să plece din ţară. Este vorba despre mediul în care trăieşti, în care te loveşti de tot, de la servicii publice, sănătate, educaţie, infrastructură, cum mergi cu maşina în trafic. Exodul s-a redus, dar personalul este insuficient”, a afirmat şeful de la Finanţe.

Acesta a adăugat că se îndoieşte că medicii care au plecat pot fi aduşi înapoi, deoarece au alte condiţii de viaţă, „alt tratament, alt respect, exact ce poate în Romania lipseşte faţă de personalul medical”. „De adus înapoi mă îndoiesc că putem aduce înapoi medicii care au plecat. Clar oamenii au altă condiţie de viaţă, alt tratament, alt respect, exact ce poate în Romania lipseşte faţă de personalul medical. Respectul faţă de oamenii care îi tratează. S-ar mai întâlni sincope, totuşi sunt oameni care salvează viaţa. Ar fi fost ideal să tratăm cu respect personalul medical. Dar asta probabil că vine cu anii. E adevărat că 20 nu au fost suficienţi”, a punctat Teodorovici.

Ministrul a mai spus că o altă provocare este legată de managementul eficient în spitale, unde există o problemă de organizare şi eficienţă a modului în care se cheltuie fondurile alocate. „Nu înseamnă că, dacă am alocat ca şi bani cât a solicitat doamna ministru (Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii n.r.), nu mă interesează, că mă bucur ca ministru de Finanţe (…) de o abordare contabilă, adică să mă bucur că banii nu s-au cheltuit în sistem (…) Eu mă uit în etapa a doua, ca ministru de Finanţe (…) adică prefer să aloc o sumă pe zona de prevenţie pentru a salva poate zeci, sute de milioane de euro peste câţiva ani. Această abordare este înţeleasă şi acceptată la Ministerul de Finanţe şi în Guvern, în ansamblul său”, a precizat Eugen Teodorovici.

Potrivit acestuia, a patra provocare este cea legată de educaţie şi de integritatea personalului din spitale, din păcate întâlnindu-se încă „situaţii care nu ne fac cinste”. „Este o problemă care poate supără. Încă, din păcate, avem exemple, aţi urmărit pe la televiziuni, de la momentul în care intri în spital, de la o bancnotă de cinci lei, 10 lei, pe care trebuie să o strecori celui de la paza obiectivului ca să poţi să intri în acea structură spitalicească, până la modul în care de multe ori sunt surprinşi, o parte dintre cadrele medicale. O astfel de situaţie, pe toată munca, tot efortul pe care îl fac medicii, pune aşa o pată de vinovăţie, de ceva ce după aceea se scoate greu din mintea românului. Din păcate, astăzi avem încă situaţii care nu ne fac cinste”, a mai spus Teodorovici.

 

Împrumut de 600 milioane dolari pentru partea de medicină preventivă

Autorităţile din România sunt pe cale să semneze un împrumut de circa 600 milioane dolari pentru partea de medicină preventivă şi nu numai, a declarat marţi, la prima ediţie a Forumului Naţional al Spitalelor, ministrul finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. „Suntem pe cale să semnăm un împrumut destul de consistent, undeva la 600 milioane dolari, echivalent în euro, pentru partea de medicină preventivă şi numai, medici de familie….Eu venisem cu o idee mai veche, în urma unei discuţii cu un doctor din provincie, legată de medicii de familie. Cei 11.000 medici de familie să aibă un spirit financiar prin care să facă ce ne dorim cu toţii, acea medicină preventivă, pentru că ai noştri cetăţeni spuneau că vin către spitalele judeţene pentru că la nivelul comunităţilor locale nu sunt servicii de calitate. Cred că avem şi, aşa, o cutumă, să mergem către… dacă facem un spital regional probabil că toată România se va duce către acel spital regional, pentru că aşa suntem noi făcuţi. (…) Dar, uşor, uşor, sper să căpătăm încredere în structurile medicale de la nivelul comunităţilor locale, să fie într-adevăr dotate cu echipamente de ultimă generaţie, cu personal medical de excepţie”, a spus Teodorovici.

El a subliniat că finanţarea este una dintre provocările pe care sistemul de sănătate le întâmpină. „Anul acesta finanţarea este cu 17,2% mai mare faţă de 2018. 7,3 miliarde în plus faţă de anul trecut. 1,2 miliarde lei sunt pentru investiţii. Categoric că nu sunt suficiente aceste fonduri, dar la fel de bine putem spune că, din cele multe miliarde pe care Casa de Sănătate (le are), cu siguranţă foarte mulţi dintre ei pot fi cheltuiţi cu mai mare atenţie şi care se duc mai departe în sistem, vorbim de partea de infrastructură spitalicească”, a mai afirmat şeful de la Finanţe.

Pe de altă parte, acesta a precizat că nu partea de finanţare este o problemă, ci felul în care se organizează sistemul. „Partea de finanţare nu cred că este o problemă şi la una din acţiunile trecute la care am participat cu doamna ministru (al Sănătăţii, Sorina Pintea – n. r.) concluzia a fost aceea că nu finanţarea este problema, ci felul în care se organizează sistemul. Ar fi prima cauză. Pentru că atâta timp cât poţi să ai câteva miliarde pe care le poţi cheltui într-un mod mult mai eficient este clar că în primul rând este şi o problemă de organizare, nu doar de finanţare”, a explicat Eugen Teodorovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?