Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Spitalele, OBLIGATE să asigure medicația pacienților


Vești bune pentru pacienți. De la 1 iunie, aceștia nu vor mai trebui să-și cumpere, pe perioada internării în spital, medicamente și materiale sanitare, cel puțin teoretic. Noul Contract Cadru, care a fost aprobat marți de Guvern și care va intra în vigoare la 1 iunie, prevede, între altele, că spitalele sunt obligate să suporte, pentru asigurații internați în regim de spitalizare continuă și de zi, toate cheltuielile, inclusiv cele pentru medicamente. „Spitalele sunt obligate să suporte pentru asigurații internați în regim de spitalizare continuă și în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente”, a anunțat Ministerul Sănătății.
Managerii de spitale din Vrancea au refuzat să comenteze oficial în acest sens, mai ales că se cunosc problemele financiare cu care se confruntă. Mai mult, se știe că încă sunt cazuri în care bolnavii primesc o listă de „cumpărături” încă de la internare, deoarece din spitale lipsesc și cele mai banale medicamente, dar și anumite materiale sanitare. 
Mihai Copaci, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, susține că nu există sancțiuni pentru spitalele care nu pot asigura medicamentele, dar și că bugetele spitalelor vor fi suplimentate. „Contractul Cadru precizează că de la 1 iunie spitalele sunt obligate să suporte pentru asigurații cu internare continuă, toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor. Spitalele vor trebui să-și administreze bugetul în așa fel încât să poată respecta această prevedere. Totuși, încă nu au fost stipulate sancțiuni pentru cei care nu se vor conforma. De asemenea, se intenționează o suplimentare de buget pentru spitale„, spune Copaci.
După mai multe amânări, noul Contract Cadru, care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru 2014-2015, va fi semnat cu data de 1 iunie. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?