Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Marcel Ciolacu este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor în locul lui Dragnea

Social-democratul Marcel Ciolacu a fost ales, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor în funcţia de preşedinte al acestui for, conform unor surse parlamentare. El a obţinut 172 de voturi „pentru”. Votul a fost secret cu buletine.

Vom reveni cu informații!

Camera Deputaţilor a vacantat, miercuri, locul de deputat al lui Liviu Dragnea, dar şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Pentru şefia Camerei Deputaţilor au candidat Marcel Ciolacu (PSD) şi Raluca Turcan, susţinută de PNL, PMP şi USR.

UPDATE! Social-democratul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, după ce a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor, că în această calitate va avea o altfel de abordare, subliniind că el nu este şeful deputaţilor şi va avea rolul, în perioada următoare, de a se intra în normalitate.

„Cred că s-a terminat acest periplu şi sper să fie de bun augur. (…) Eu presupun că voi avea o altfel de abordare, în primul rând. Dânsul (Liviu Dragnea – n.r.) era şi preşedintele partidului, eu am scăpat de acest lucru şi nu-mi doresc acest lucru şi abordarea mea va fi foarte clară. Cum am zis şi în Cameră: nu sunt şeful deputaţilor. Am un singur rol în perioada următoare – de a intra în primul rând în normalitate. Normalitate înseamnă respectarea cutumelor parlamentare, toate înţelegerile cu liderii de grup să fie de toată lumea semnate, de exemplu componenţa Biroului permanent, comisiile. O să mă aplec mult mai mult pe organizarea şi pe gestionarea problemelor din Camera Deputaţilor, politice în primul rând”, a afirmat Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?