Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Fotbal, Superliga Altdorf Tehnik – Ploaie de ratări și goluri pe soare la Gugești!

  • Victoria – Sportul Ciorăști 3-3 (2-0)

Formații

Victoria Gugești: Cosmin Blendea – Cristinel Secu, Mihail Teodorescu, George Petculescu, Adrin Morhan, Nicușor Chirică, Florin Ciubotaru, Viorel Mihăilă, Cătălin Costin, Gabriel Vlase, Vasile Bălosu. Au mai jucat Ionuț Bejan, care l-a înlocuit pe Florin Ciubotaru și Marian Manta, în locul lui Nicușor Chirică.

Sportul Ciorăști: Florin Ion, Laurențiu Neculai, Cosmin Milea, Răzvan Crăciun, Emilian Chivu, Dorinel Popa, Florentin Mănăilă, George Duca, Geani Leaua, Ionuț Olteanu, Marian Covaci. Au mai jucat Dan Negoiță, care l-a înlocuit pe Dorinel Popa și George Ioniță, în locul lui Florentin Mănăilă.

Partida de duminică, 19 mai, de la ora 11:00 de pe stadionul din Gugești cu tribune cu scaune abia montate (foto), dintre Victoria și Sportul Ciorăști căpăta o importanță aparte pentru oaspeții aspiranți la titlul de campioni după ce prima clasată pierduse, oarecum surprinzător, sâmbătă, meciul de la Panciu. Cu o victorie pe terenul Victoriei, ciorăștenii se apropiau la două puncte de ACS Mausoleul, pe care o puteau aștepta să mai greșeasacă o dată în una dintre ultimele trei etape pentru a-i lua locul!

Sportul a avut ghinionul de a întâlni o formație a gazdelor motivată și productivă! Nu trecuseră decât 3 minute de joc și era 1-0, prin golul marcat la capătul unei acțiuni clasice de contraatac: lansare Morhan pentru Costin, centrare la Mihăilă care a preluat curat în poarta lui Ion. Dorinel Popa a încercat egalarea din lovitură liberă în minutul 5, când a trimis spre vinclu, dar pe traiectoria mingii s-a aflat capul lui Costin care a respins. În minutul 8, Leaua a scăpat singur cu Blendea, dar a fost blocat, pentru ca în minutul 14, Costin, din situație similară, la celalaltă poartă să înscrie cu eleganță: 2-0! În minutul 42, o triplă ocazie a oaspeților a fost neutralizată de Blendea, iar în minutul 45, Costin a șutat puțin peste transversala porții Ciorăștiului.

Partea a doua a meciului a început și mai abrupt decât prima: Sportul a egalat prin golurile înscrise în minutele 49 și 50 de Leaua, respectiv Chivu. După ce a reluat cu capul peste poartă în minutul 55, Costin a readus Victoria în avantaj cu un șut frumos, din întoarcere, în minutul 56: 3-2! Nu au putut să înscrie din poziții favorabile, Bălosu, de două ori, și Crăciun, o dată, dar în minutul 66 a venit egalarea: Mănăilă a bătut un corner de pe dreapta direct pe poartă, pe jos, Blendea a fost surprins și migea a intrat în plasă: 3-3. Până la final fiecare dintre echipe a avut de mai multe ori mari situații de gol, însă meciul s-a terminat la egalitate.

În celelate partide ale etapei: FC Panciu – ACS Mausolelul Mărășești – 2-1 (1-1) și Unirea Țifești – Voința Cîrligele 1-0.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?