Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

FOTO! Incendiu generalizat la o casă din Gura Caliței; pompierii au scos două butelii din locuință

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani intervin, în cooperare cu SVSU Gura Caliței, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu la o locuință din comuna Gura Caliței. Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 10:18. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au localizat imediat incendiul care se manifesta generalizat la întreaga locuință în suprafață de 50 mp. Intervenția promptă a salvatorilor a limitat propagarea flăcărilor la locuința învecinată, situată la mică distanță, aceștia evacuând din locuința aflată în flăcări două butelii care reprezentau un real pericol. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin, în vârstă de 59 de ani, care prezenta atac de panică și hipertensiune arterială. Aceasta a refuzat transportul la spital. În prezent încă se lucrează pentru lichidarea incendiului.

UPDATE! Incendiul a fost lichidat. Au ars generalizat locuința de 50 mp, precum și bunurile de uz casnic aflate în interior. Cauza probabilă: scurtcircuit electric.

Sursa: ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?