Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Femeie de 56 de ani, prinsă la volan deși avea permisul suspendat, după ce a fost implicată într-o tamponare

A condus autoturismul deși avea permisul suspendat și a fost implicată într-un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale

În jurul orei 17.00, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați de către o femeie de 56 de ani, din comuna Urechești, cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orei 08.20, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E 85, pe raza localității Golești, a fost implicată într-o tamponare, fără victime omenești.

Desi inițial conducătorii auto au convenit ca tamponarea să fie soluționată pe cale amiabilă, ulterior unul dintre aceștia a solicitat ca evenimentul rutier să fie soluționat de către poliție.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că femeia figura ca având dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

BULETIN DE PRESĂ IPJ Vrancea, 7 mai 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?