„Este orașul meu natal pe care-l iubesc și îmi doresc din inimă să revin într-o zi să-mi îndeplinesc visul și să duc echipa în primul eșalon fotbalistic pentru prima dată în istorie!“
Marius Bratu este unul dintre cele mai bune produse ale fotbalului focșănean, care nu a dus lipsă de personalități ce i-au dat identitate bine definită. Marius Bratu este mai mult decât atât. Prin traiectoria sa în sport, este un personaj complex al fotbalului vrâncean și al fotbalului românesc, în general. A început sportul într-o sală de judo, la care a renunțat pentru a se împlini în spațiul liber al fotbalului. A jucat pentru echipe de juniori și seniori ale Focșaniul natal, dar și pentru o mulțime de formații cu nume în fotbalul românesc: Național București, Rapid, Selena Bacău, Astra Ploiești, Petrolul Ploiești, FC Vaslui. A jucat și în Rusia, la Uralan Elista. A fost internațional de tineret al României, campion, câștigător de cupă și supercupă. A fost antrenor în țară și în străinătate, este antrenor în străinătate. A fost manager – începând cu echipa de seniori a Focșaniului la revenirea în Divizia B, după o suficient de lungă ședere în C.
Marius Bratu este un bărbat puternic, devenit așa și – sau poate doar – datorită sportului, în cazul său fotbalul, ce i-a așezat în față dificultăți care, depășindu-le, l-au ajutat să se împlinească în viață. Personajul de fotbal Marius Bratu, impresionant prin modul în care vede viața – și o trăiește – mi-a acordat, în aceste zile, interviul ce urmează.
– Bună ziua! Ce mai faci, Marius Bratu?
– Bună ziua! Mulțumesc de întrebare… eu zic că bine, tocmai am terminat antrenamentele pe ziua de azi. Ce pot să fac decât fotbal, fotbal și iar fotbal!? Organizez, antrenez și uneori chiar și arbitrez…, iar uneori pot să spun că mă distrez/ relaxez ca și organizator de evenimente pe entertainment. Cam asta fac zi de zi în ultimii 5- 6 ani.
– Ai o poveste de viață sportivă care adună mai mult de 26 de ani – jucător, antrenor, manager. Ai fost internațional de tineret, campion al României, câștigător de Cupă și Supercupă. Ai lucrat cu antrenori de mare valoare, ai făcut parte din staff-urile unor antrenori de mare valoare. Te rog să detaliezi!
– 26 de ani!? Eu cred că mai mult de 35. Cred că pot să scriu o carte, să pun pe hârtie experiența mea în sport și nu numai. Ca și jucător, antrenor, manager au fost etape din viața mea, cu bune, cu rele, pe care le port cu mine în suflet și care, fiecare în parte, m-au marcat și mi-au umplut bagajul de cunoștinte și experiență. Am lucrat atât ca jucător cât și ca antrenor cu antrenori de mare valoare precum Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Ion Voinescu, Florin Halagian, Vladimir Petrovici, Sorin Cîrțu, Ioan Andone, Florin Marin, Viorel Hizo, Mircea Rednic, Răzvan Lucescu, Ioan Ovidiu Sabău, Gigi Mulțescu, Marius Șumudică și mulți alții. Uneori râd cu prietenii și zic „și bătut în cap să fii și tot înveți de la fiecare câte ceva!”. Pot să spun despre copiii cu care lucrez la ora asta că sunt foarte norocoși, deoarece ei sunt cei ce se bucură la momentul ăsta de toată experiența mea, acumulată ca om de fotbal.
– De care dintre locurile și oamenii din viața ta de sportiv sau despre sport te simți mai legat? Și de ce?
– Pot să spun că de toate locurile pe unde am trecut și de toți oamenii cu care am lucrat mă simt legat și am lăsat câte puțin din mine încercând să-mi pun amprenta, să las un mic ceva în urma mea. Fără să ezit, afirm că mă simt foarte legat de Focșani și că inima mea este la Focșani. Acolo am început fotbalul, m-am lansat în fotbalul profesionist. Este orașul meu natal, pe care-l iubesc și îmi doresc din inimă să revin într-o zi și să-mi îndeplinesc visul și să duc echipa în primul eșalon fotbalistic pentru prima dată în istorie!
– Lucrezi departe de locurile începutului, în Qatar. Ce faci acolo?
– În Qatar am ajuns prin Răzvan Lucescu, făcând parte din stafful lui. A fost un an de vis, ne-am bătut la campionat, am câștigat Cupa Ligii și am ieșit din grupele Champions League Asia. A fost o experiență nouă, diferită și bună. Apoi am început pe cont propriu. Am pus bazele Academiei de fotbal ProInterSoccer Qatar (sper ca foarte curând să dăm drumul și la ProInterSoccer Romania) și, în paralel, să lucrez pentru Qatar Foundation tot ca antrenor de fotbal, acolo unde am început cu un singur copil de la lejer&recreation, dar am dezvoltat și am ajuns să am o medie de 80 de copii (de la 4 -15 ani pe diferite categorii de vârstă) și să ajung la elite. Este un program cu copiii care participă la diferite ligi și turnee pe plan intern și, sper, de la anul și pe plan internațional. Cam asta fac, plus Liga studențească, unde antrenam și chiar arbitram.
– Am citit o postare pe pagina ta de facebook, în care Mahmoud S. Abdou, pe care, sigur, îl cunoști, îți mulțumea pentru că ”în ciuda ploii, a noroiului și frigului l-ai făcut micul meu om puternic!” Impresionant! Cum îi faci mai puternici pe copii din Qatar? Ce lucrezi cu ei, adică?
– Ca și Mahmoud, pot să spun ca toți primesc același „tratament”! Pot să dau un mic exemplu: în momentul în care eu am ajuns la Qatar Foundation, în prima săptămână l-am avut la antrenamente pe head super visor-ul meu, să vadă cum lucrez cu copiii. Avea să-mi spună după doi ani că a gândit că o să mă dea afară după o lună și că o să primesc o groază de reclamații. A avut surpriza că nu a fost nici o reclamație și a fost un feedback-ul extraordinar, cu un impact amețitor! Mi-a crescut popularitatea, a crescut numărul de copii și am trecut la program elite. Ca în orice domeniu, totul pleacă de la respect, disciplină și sacrificiu. Eu asta am făcut! Am început să implementez și să dezvolt de la aceste trei simple cuvinte. Nu mi-a fost ușor, nu i-am schimbat în totalitate, dar suntem pe drumul bun. Am încercat să le dau câte puțin din ambiția mea, din mentalitatea de luptător și învingător și să-i fac să înteleagă că nimic nu li se cuvine și că totul se obține prin muncă și sacrificiu.
– Presupun că ai și performanțe sportive – în timp – cu micii fotbaliști antrenați de tine sau la academia ta de fotbal. Este corectă presupunerea?
– Personal, eu cred la nivel de copii în progresul lor individual, iar per echipă este mult mai important decât rezultatele. Dacă apar și rezultate, clar este combinația perfectă. Așa am început în QF, cu asta în cap. Copii fericiți și părinți fericiți! Și ca să închei aici, normal că după muncă au început să apară și rezultatele bune și foarte bune, ceea ce a dat identitate echipelor noastre Qatar Foundation football program (nu suntem academie de fotbal, deocamdată).
– Știu că-ți place foarte mult ce faci. Totuși, cum te simți într-o lume care nu-ți pune nimic pe tavă?
– Așa cum îmi place să cred, unii iubitori de fotbal din Vrancea mă cunosc și își mai amintesc de mine. Știu că dacă mă implic în ceva, pun suflet foarte mult și nu mă las până nu reușesc. Mi-am dorit foarte mult să reușesc singur și de la zero, dar mă repet, prin muncă multă, pasiune și seriozitate mi-am clădit un nume și le-am câștigat celor de aici încrederea și respectul.
– Care ar fi asemănările și care ar fi deosebirile între ceea ce face tu în Qatar și ce se face în România în pregătirea micilor sportivi pentru sport și pentru viață?
– Nu cred că pot exista asemănări sau diferențe în lucrul cu copiii, ci doar antrenorul cu filozofia, metodele și experiența lui poate influența și îndruma copiii către fotbalul de performanță. Din nefericire, nu toți copiii care practică fotbalul ajung jucători de fotbal, dar cu siguranță devin mai riguroși, sănătoși, sociabili, disciplinați, ceea ce-i pregătește pentru viața de zi cu zi. Deci, dragi părinți, dați copiii la sport, rupeți-i de televizor și tot ce înseamna virtual.
– Te-ai întoarce acasă, în România sau la Focșani, să lucrezi așa cum lucrezi acolo?
– Normal că vreau să mă întorc acasă, îmi doresc să mă întorc la Focșani, că asta înteleg eu acasă, normal că îmi doresc să împărtășesc toată experiența acumulată celor care își doresc să ajungă fotbaliști, să pun umărul la ceea ce înseamnă fotbalul din Vrancea. Să ducem echipa din Focșani acolo unde-i este locul, Divizia B pentru moment, să facem autoritățile locale să înteleagă că Vrancea are nevoie de fotbal, că fotbalul este un fenomen social. Îmi doresc din inimă ca oamenii care se ocupă de destinele echipei de fotbal să aibă un proiect bine pus la punct, să nu se abată nici o secundă de la acest proiect, să-l implementeze și să-l dezvolte ca într-un final Focșaniul să stea la masă cu marile cluburi din România. Am spus pe vremea când eram președinte executiv că dacă echipe precum Onești, acum Chiajna, Voluntari și altele au jucat în Divizia A, cred cu tărie că va veni și vremea când Focșaniul va avea echipă de primă ligă. Pentru că județul Vrancea merită cu prisosință asta.
– Ai cu tine familia?
– Familia mea este în București, sunt singur în Qatar. Nu este ușor departe de ei, dar nu se poate fără sacrificii!
– Ce le transmiți prietenilor tăi de la Focșani, din fotbal și în general?
– Prietenilor mei din Focșani le transmit urări de sănătate multă, răbare și putere de muncă.
– Îți doresc zile și ani buni în Qatar sau oriunde îți dorești să fii în anii ce vin.
– Mulțumesc mult pentru urări!
