Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

O femeie a încercat să se pensioneze folosind adeverințe false

O femeie de 64 de ani, din Adjud, va fi judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și uz de fals. Asta pentru că a vrut să se pensioneze în baza unor adeverințe false.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, la data de 31 mai 2018, inculpata ar fi încercat să inducă în eroare Casa Județeană de Pensii Vrancea prin prezentarea ca adevărată a calității sale de angajată la trei societăți, utilizând în acest scop trei adeverințe false, provenind de la cei trei angajatori, pentru a obține pensie pentru limită de vârstă.

În ziua amintită, femeia a depus la Casa de Pensii o cerere prin care solicita acordarea pensiei pentru limita de vârstă. Pentru a certifica stagiul de cotizare, inculpata a anexat la cerere trei adeverințe.

Întrucât au existat suspiciuni cu privire la veridicitatea acestora, a fost făcută sesizare la poliție, iar oamenii legii au început verificările în acest caz. S-au trimis adrese inclusiv la societățile care ar fi emis adeverințele, iar din răspunsurile primite a rezultat că femeia nu a fost angajata lor, dar și că nu au fost emise cele trei adeverințe pe care ea le-a prezentat la Casa de Pensii.

La audieri, femeia a recunoscut că nu a fost angajată a niciuneia dintre cele trei societăți. A adăugat că a primit adeverințele de la un bărbat necunoscut din Târgu Ocna, care i-a sugerat să le depună la Casa de Pensii pentru a obține pensia de stat. Ea a mai adăugat și că nu a înțeles conținutul adeverințelor.

Deși a încercat să demonstreze că nu este vinovată, procurorii au dispus trimiterea ei în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?