Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Grav afectat de alunecări de teren, DC Nereju-Păvălari va fi reabilitat și modernizat

          Primăria Nereju a demarat lucrarile la proiectul de investiție ,,Refacerea infrastructurii localele afectată de calamități naturale în comuna Nereju”. Este vorba de refacerea drumului comunal DC 106 Nereju-Păvălari, iar lucrările constau în modernizarea și asfaltarea drumului pe o lungime de 4,4 kilometri. Lucrările la acest drum au demarat în anul 2016 și au fost realizate în proporție de 95 la suta până în decembrie 2017. “Din nefericire, în urma căderilor de precipitații din anul 2018, a apărut un număr mare de zone în care s-au manifestat mai multe alunecări de teren, fapt ce a făcut ca acest drum să fie declarat drum calamitat. Aceste fenomene au fost constatate de  o comisie formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Vrancea, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgentă, ai Instituției Prefectului și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea. Membrii acestei comisii au propus refacerea DC 106 în regim de urgență, deoarece este un obiectiv important pentru infrastructura locală”, a afirmat primarul comunei Nereju, Toader Gemănaș.

          Acesta a arătat că fără sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, și al Guvernului României, refacerea acestui drum nu ar fi fost posibilă. “Este un drum foarte important, care a intrat într-un amplu proces de modernizare. Astăzi, cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, și al Guvernului României, avem finanțarea necesară pentru aducerea la starea inițială a drumului de interes local DC 106 Nereju-Păvălari”, a mai spus primarul Gemănaș.

          Aproximativ 15 milioane de lei este suma pe care comuna Nereju a primit-o pentru implementarea a șapte proiecte de investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), derulat de Guvernul României prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Este vorba de proiectele: Alimentare cu apă-actualizare rest de executat, comuna Nereju – 5,935,376.09 lei; Extindere cu grup sanitar și reabilitare Grădinița cu Program Normal nr.1 Nereju Mic – 532,659.00 lei; Extindere cu grup sanitar și reabilitare Grădinița cu Program Normal nr.1 Nereju, sat Nereju, Com. Nereju – 525,292.00 lei; Extindere cu grup sanitar și reabilitare Grădinița cu Program Normal Sahastru – 447,826.00 lei; Extindere cu grup sanitar și reabilitare Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Nereju, sat Nereju – 540,062.00 lei; Extindere cu grup sanitar și reabilitare Școala Gimnazială Nereju Mic – 550,498.00 lei; Construire pod ce leagă satul Brădăcești de cătunul Crăciunari, comuna Nereju – 6,783,132.00 lei.

          De reținut că listele de investiții au fost susținute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, în funcție de importanța și necesitatea acestora  pentru comunitățile locale și nu după apartenența politică, știut fiind faptul că primarul comunei Nereju, Toader Gemănaș, este membru PNL.

          Cel mai important proiect este cel privind finalizarea sistemului de alimentare cu apă, în valoare de aproape 6 milioane de lei. Lucrările vor fi executate de societatea Global Kapital Financial SRL București. În proiect se prevede execuția de lucrări la rețeaua publică de apă a comunei Nereju. Rețeaua de aducțiune cu apă va avea aproximativ 2,5 kilometri lungime, iar rețeaua de distribuție aproximativ 40 de kilometri lungime. În cadrul acestui sistem de alimentare cu apă vor fi construite 76 de cămine de vizitare și vor fi montați 23 de hidranți. Apa va fi înmagazinată în două rezervoare, care vor avea o capacitate de 100, respectiv 300 de metri cubi. De asemenea, vor fi construite 2 stații de tratare a apei. Un alt proiect vital este construirea podului ce leagă satul Brădăcești de cătunul Crăciunari, investiție în valoare de aproape 6,8 milioane de lei. Practic, prin implementarea acestui proiect, nu vor mai exista gospodării și familii izolate de lumea civilizată. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?