Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

MAE/ Atenţionare de călătorie: Belgia – grevă a sindicatelor funcţionarilor

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Belgiei că sindicatele funcţionarilor au anunţat o manifestaţie de protest, marţi, în Bruxelles, acţiune ce va avea ca rezultat perturbări ale circulaţiei rutiere şi ale reţelei de transport în comun.

MAE le recomandă cetăţenilor români să obţină informaţii de actualitate privind condiţiile de transport, consultând paginile web ale operatorilor de transport public: STIB (www.stib-mivb.be ), TEC (www.infotec.be ), SNCB (www.belgianrail.be ), să solicite informaţii prin telefon la Contact Center +32 (0)70.23.20.00, care va fi deschis începând cu ora 6,00 (ora locală), precum şi din paginile de Facebook (facebook.com/lastib) şi Twitter (@stibmivb), unde personalul specializat va răspunde tuturor solicitărilor, se precizează într-un comunicat, transmis AGERPRES.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: 0032 (0) 2.347.5338, 0032 (0) 2.345.0040 şi 0032 (0) 2.344.1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Belgia: 0032(0)23440854.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://bruxelles.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?