Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Vrâncean arestat pentru furt, fiind prins în flagrant de polițiștii de ordine publică

Doi bărbați, unul în vârstă de 27 de ani, celălalt de 30, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat, împreună și separat, au fost reținuți vineri, pentru 24 de ore. Ulterior, doar cel mai în vârstă a fost arestat preventiv.

Potrivit polițiștilor, bărbatul de 27 de ani ar fi sustras suma de 270 lei dintr-un portofel uitat de o persoană în sucursala unei bănci, iar bărbatul de 30 de ani ar fi  pătruns într-o locuință cu intenția de a fura mai multe bunuri. Față de bărbatul de 30 de ani a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

„La data de 14 septembrie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani au identificat şi reţinut pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Vrancea, doi bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat. În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au reținut în sarcina celor doi bărbați în vârstă de 27, respectiv 30 de ani, patru infracțiuni din care trei acte materiale de tentativă la infracțiunea de furt calificat și o infracțiune de furt, fapte care ar fi fost săvârșite în perioada 9-14 septembrie a.c..

          Astfel, bărbatul de 30 de ani este bănuit că în noaptea de 8/9 septembrie a.c., în jurul orei 4.00, ar fi pătruns într-o locuință din municipiul Focșani, prin forțarea ușii de acces, cu intenția de a sustrage bunuri, însă fiind suprins, a fugit.

          La data de 10 septembrie a.c., bărbatul de 27 de ani, în timp ce se afla în sucursala unei bănci din municipiul Focșani, ar fi observat un portofel uitat de o persoană, din care ar fi sustras suma de 270 lei.

          De asemenea, cei în cauză sunt bănuiți că ar fi pătruns și în noaptea de 11 septembrie a.c. în curtea unei locuințe, prin escaladarea gardului, cu intenția de a sustrage bunuri, însă fiind surprinși, au părăsit curtea imobilului.

          Totodată, cei doi bărbați sunt bănuiți că în noaptea de 13/14 septembrie a.c., în jurul orei 3.00, ar fi pătruns în curtea unui magazin din municipiul Focșani, prin smulgerea sistemului de alarmă și ar fi spart un lacăt care asigura ușa de acces, însă au fost prinși în flagrant de polițiștii de ordine publică. În urma depistării şi a probatoriului administrat, cei în cauză au fost reţinuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. La data de 15 septembrie a.c., față de bărbatul de 30 de ani, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, se arată în buletinul de presă transmis de biroul de presă al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?