Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Șase persoane au fost REȚINUTE în cazul scandalului de la Vidra

REŢINUŢI PENTRU TULBURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE ŞI LOVIRE

Șase persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 43 de ani, au fost introduse în arestul I.P.J. Vrancea.

Duminică, 29 iulie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza cătunului Cucuieți are loc un scandal între mai multe persoane.

Imediat la fața locului s-au deplasat o echipă operativă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Vidra, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Vrancea și jandarmi iar conflictul a fost aplanat.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că între mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 43 de ani, din comuna Vidra, au existat discuţii contradictorii, care au degenerat într-un conflict, pe fondul căruia s-au lovit reciproc.

În urma altercaţiei, doi bărbați, de 21, respectiv 29 de ani, au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar investigațiile medicale au reliefat faptul că nu le-a fost pusă în pericol viața.

În cursul acestei seri, în urma probatoriului administrat în cauză de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra și cei ai Serviciului de Investigații Criminale, față de șase bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 43 de ani, toți din comuna Vidra, a fost luată măsura reținerii, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburare a ordinii și liniștii publice.

Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

Toate persoanele implicate în conflict au fost identificate, iar cercetările continuă, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea.

La activități au participat și jandarmi.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

30 iulie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?