Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Mii de dosare pe mesele procurorilor vrânceni, zeci de minori judecați și prejudicii însemnate

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea și cei ai instanțelor din circumscripția acestuia, respectiv de la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Focșani, Panciu și Adjud, au avut de soluționat în primul semestru al acestui an puțin peste 14.000 de dosare, cifră care a fost în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Conform unei situații întocmite de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, din totalul cauzelor de soluționat, 313 au fost la urmărire penală proprie și 13.884 la supravegherea cercetărilor penale.

Din totalul cauzelor de soluționat, au fost soluționate 4497 de dosare, din care 82 la urmărire penală proprie și 4415 la supravegherea cercetărilor. În ambele cazuri numărul dosarelor soluționate a crescut față de aceeași perioadă a anului 2017. Prin rechizitoriu au fost soluționate 469 de dosare, cele mai multe fiind lucrate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, urmați de cei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani. La urmărire penală proprie, adică la dosarele în care au lucrat doar procurorii, s-au întocmit 23 de rechizitorii, iar în dosarele în care procurorii au supravegheat modul în care se desfășoară ancheta s-au întocmit 446 de rechizitorii. Aproape 850 de dosare au fost soluționate prin renunțare la urmărirea penală, iar în alte 3162 de cauze s-a dispus clasarea.

Numărul persoanelor trimise în judecată prin rechizitoriu și prin acorduri de recunoaștere a vinovăției a crescut de la 425 de inculpați în primul semestru al anului trecut, la 641 în primul semestru al acestui an. 41 dintre inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv.

Mai mulți minori trimiși în judecată

Printre persoanele trimise în judecată au fost și minori. Conform informațiilor primite de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în primul semestru al acestui an au fost trimiși în judecată 80 de persoane minore, trei dintre acestea fiind trimise în judecată în stare de arest preventiv. Numărul minorilor care au probleme cu legea este în creștere. Cifra s-a dublat, întrucât în primul semestru al anului trecut au fost trimiși în judecată 39 de minori. În ce privește operativitatea, în perioada analizată s-au înregistrat 2086 de cauze soluționate peste șase luni de la sesizare.

Numărul mare de dosare și deficitul de personal au îngreunat de multe ori activitatea procurorilor vrânceni. „Motivele principale de nesoluționare a cauzelor au vizat greutățile întâmpinate în ceea ce privește administrarea probatoriilor, restituirile la procuror dispuse de instanțele de judecată pentru completarea urmăririi penale, volumul mare de activitate al fiecărui procuror din cadrul unităților de parchet și deficitul de personal, respectiv procurori, grefieri și lucrători de poliție deopotrivă”, a transmis prim-procurorul adjunct Marinela Arginteanu și purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Cu toate acestea, niciun dosar cu autor necunoscut înregistrat în primul semestru al acestui an nu a rămas nesoluționat.

6 dosare de spălare de bani și 21 de contrabandă

În primul semestru al acestui an a crescut numărul cauzelor ce au avut ca obiect infracțiunile de corupție, de la 42 anul trecut, la 77 anul acesta. Din totalul de 77 au fost soluționate până acum 20 de dosare, 10 inculpați fiind trimiși în judecată. În domeniul evaziunii fiscale, procurorii vrânceni au soluționat 157 de cauze, 10 persoane fiind judecate la acest moment. Procurorii au avut de soluționat și 6 dosare de spălare de bani și 21 de contrabandă. Nici la capitolul infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice nu s-a dus lipsă de dosare. În intervalul amintit au fost trimiși în judecată 208 inculpați. Alte 29 de persoane au fost trimise în judecată pentru infracțiuni silvice.

În cauzele soluționate în cursul semestrului I al anului 2018 s-au instituit măsuri asiguratorii în valoare totală de 3.361.888 lei, față de 294.743 lei în perioada de comparație, în timp ce în cauzele aflate în curs de soluționare măsurile asiguratorii s-au ridicat la 10.276.896 lei și 42.000 euro. În ceea ce privește pagubele produse de inculpați, în special prin săvârșirea faptelor de natură economică, au fost calculate la 3.840.422 lei și 40.500 euro.

În perioada analizată, procurorii vrânceni nu au lucrat doar în dosare ci au participat și la ședințele de judecată și au verificat hotărârile judecătorești în vederea exercitării căilor de atac. De asemenea, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, ca urmare a volumului mare de activitate și a deficitului de personal, au preluat 1624 de dosare de la unitățile de parchet din subordine, aproape 600 dintre acestea fiind și soluționate până în prezent. În perioada amintită, procurorii vrânceni au soluționat și plângerile, reclamațiile și cererile venite din partea cetățenilor și au primit în audiență peste o mie de persoane.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea apreciază rezultatele ca fiind bune pe toată circumscripția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?