Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Doi bărbați trecuți de 60 de ani s-au bătut până când unul a ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din comuna Suraia, a fost adus în cursul nopții de luni la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean, cu multiple plăgi la nivelul feței și cu nasul spart, după ce a fost bătut de un consătean. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, bărbatul prezenta „plagă parietală, plagă temporală stângă, plagă buză superioară, fractură de piramidă nazală, fractură coronară 12-13, prin agresiune”. Pacientul a fost internat în cadrul secției Chirurgie Buco-Maxilo-Facială.

Potrivit unor surse, bărbatul ar fi fost agresat de un consătean în vârstă de 61 de ani. Agresorul în vârstă de 61 de ani ar fi fost primul care ar fi sunat la 112 și ar fi declarat că, pe fondul unor discuții mai vechi, ar fi fost victima unei agresiuni. În timp ce polițiștii efectuau cercetări la fața locului, la 112 a sunat și bărbatul în vârstă de 67 de ani și a declarat că a fost agresat de bărbatul de 61 de ani.

Ambii au formulat plângeri pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?