Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Locuri de muncă vacante: În Vrancea este nevoie de un laborant chimist, în UE de sticlari și mecanici auto


Angajatorii vrânceni au declarat vacante, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea, 216 locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 39, sunt pentru muncitori necalificați, iar pentru operatori confecționeri industriali sunt 22 de oferte. 17 locuri de muncă au fost declarate vacante pentru muncitori necalificați în industria confecțiilor, iar pentru operatori mașini-unelte comandă numerică sunt 15 locuri. În continuare, sunt 10 oferte pentru confecționeri lenjerie după comandă.
Pentru lucrători comerciali sunt 8 locuri de muncă vacante, iar pentru zidari, lăcătuși, mecanici, fierari betoniști și dulgheri sunt câte 6 oferte. Câte 5 oferte sunt pentru faianțari, montatori șlefuitori piatră, iar pentru zugravi, vânzători ambulanți de produse nealimentare, rectificatori universali, prelucrători prin așchiere, instalatori și agenți securitate și intervenție sunt câte 4 oferte. Pentru mecanici auto, șoferi și strungari sunt câte 3 locuri de muncă declarate vacante, iar câte 2 pentru cei de meserie: agent vânzări, casier, electrician, electromecanic, inginer confecții textile, inginer industrializarea lemnului, medic veterinar, stivuitorist și tehnician veterinar.
Câte un loc de muncă vacante este pentru cei de meserie: administrator societate, ambalator manual, ascuțitor scule, brutar, consultant vânzări, contabil, inginer construcții, inginer piscicol, inspector de specialitate în administrația publică, izolator termic, laborant chimist, macaragiu, maistru construcții, mecanic utilaj, subinginer cadastru, tâmplar, tehnician sisteme de securitate și vânzător.

1.146 oferte în Comunitatea Economică Europeană

În Comunitatea Economică Europeană sunt vacante 1.146 locuri de muncă. Astfel, în Austria sunt vacante câte 100 de locuri de muncă pentru chelneri, bucătari și cameriste, iar în Belgia este un singur post vacant, pentru un tehnician. În Bulgaria sunt 10 posturi pentru specialiști serviciul clienți (VIDEO ID Verification Specialist), în Croația este vacant un post pentru muncitor necalificat în construcții, ca și în Franța, care are nevoie de un angajat polivalent în domeniul hotelier.
În Germania sunt vacante câte 50 de locuri pentru sudori, lăcătuși, instalatori și electricieni, 31 de locuri pentru manipulanți bagaje, 7 pentru ospătari pentru banchete, câte 2 pentru electrician în construcții, montator instalații electrice, mecanic instalații sanitare, de încălzire și climatizare, tehnician service, ospătar, barman, mecatronist, brutar și măcelar. Câte trei posturi sunt pentru cei calificați ca: ospătar pentru bachete, tehnician în electroză, șofer de autobuz, tehnician în domeniul electric – tehnologie de automatizare, iar câte un post pentru carosier, operator CNC (strungar/ frezor), montator acoperișuri, electrician, lăcătuș, manager de proiect construcții conducte industriale, operator excavator, șofer automacara, ospătar, bucătar, commis de cuisine, bucatar, ospătar/ commis de rang, montator schele, vopsitor auto, mecatronist auto, mecatronist, sudor, șofer camion pe distanțe scurte și lungi la nivel național, inginer service, inginer programare instalații, programator PLC, inginer frigotehnist, tehnician instalații.
În Irlanda sunt 50 de locuri de muncă pentru cei de meserie ciontolitor tranșator carne, 10 pentru îngrijitori bătrâni și un post de șef complex zootehnic. În Letonia sunt 10 posturi vacante pentru constructori de drumuri și câte unul pentru excavatorist și conducător exacavator. În Malta este un singur post vacant, de montator semne de circulație. În Marea Britanie sunt câte 5 locuri de muncă pentru cei de meserie sudor MIG, asistent social și asistent social practicant și câte unul pentru coodonator îngrijitori persoane la domiciliu și director adjunct. În Norvegia sunt câte 10 locuri vacante pentru cei de meserie tinichigiu auto și mecanic auto, 5 pentru măcelari/ tranșatori mieri, 2 pentru frizeri/ coafori și unul pentru inginer programator (CTO).
Multe locuri de muncă vacante sunt și în Olanda. Astfel, sunt câte 30 de posturi pentru cei de meserie lucrător în bucătărie, muncitori necalificați, manipulant marfă, lucrător la banda de producție, stivuitorist, muncitor în producția de hrană câini și pisici. Câte 20 de locuri sunt pentru manipulanți depozit departament transport, manipulant depozit departament primire marfă, manipulanți marfă în departamentul de vânzări, manipulanți depozit, iar câte 10 oferte pentru culegători floarea soarelui, creatori buchete de flori și lăcătuș confecții metalice. Câte 5 posturi vacante sunt pentru ingineri, ingineri mecanici și sudori, iar pentru ajutor de bucătar 2 posturi.
În Polonia sunt vacante 20 de locuri pentru sudori MAG, câte 10 pentru zidari și dulgheri de cofrare și câte 5 pentru muncitori în construcții și sudori. În Slovenia sunt 2 posturi pentru șoferi camion/ mașini de tonaj mare și unul pentru inginer mecanic/ energetician, în Slovacia sunt 12 posturi vacante sunt pentru sticlari, în Spania 3 posturi pentru tehnicieni, în Suedia 3 posturi sunt pentru mecanici auto și 5 pentru vopsitori auto, iar în Ungaria câte un post pentru sudor și frezor strungar.

Listele complete cu locurile de muncă vacante în Vrancea și Comunitatea Economică Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?