Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Boxerul Cătălin Paraschiveanu, cetățean de onoare al Municipiului Focșani!


    Gala cetățenilor de onoare ai Municpiului Focșani organizată la Teatrul Municipal, ieri, 5 iulie, de Primărie și Consiliul Local al Municipiului Focșani, i-a avut între onorați și pe sportivul Iulian Cătălin Paraschiveanu. Cunoscut în lumea boxului sub numele scurt, de Cătălin Paraschiveanu, sportivul focșănean plecat în lumea marei performanțe din sala de pe Aleea Stadionului își merită cu prisosință titlul de cetățean de onoare, cu care se alătură unei galerii de focșăneni, mari personalități ale sportului românesc: Gina Gogean, Alin Moldoveanu, Adrian Croitoru, Valentina Elisei-Ardean, Simona Gogîrlă, Adrian Alaci, Mirela Danțiș (Èšugurlan). Cătălin Paraschiveanu a plecat de la Focșani după ce câștigase titluri de campion al României la copii, cadeți și juniori, Era, deci, o personalitate bine conturată în box, după ce fusese pregătit de maestrul Ion Zaharia și mai lucrase cu antrenorii Victor Lupu, Mihai Ichim și Nicolae Scutaru.
    Pentru Cătălin Paraschivenu, care a fost legitimat apoi la Dinamo București și CSM Bacău, au urmat titluri de campion al României la tineret, includerea în Loturile Național de box ale României, o participare la Campionatul Mondial de Tineret din Mexic, în 2008, apoi, titluri de campion național la seniori. În 2014 a optat pentru o carieră profesionistă în care a câștigat până acum 17 jocuri dintrte cele 18 disputate în Italia, Spania sau România. Este primul boxer vrâncean care a câștigat un titlu internațional: Centura WBC Mediteranean. A fost peste tot boxerul român format la Focșani, loc unde se întoarce, de câte ori are timp și nevoie să se încarce sufletește, pentru că aici este acasă! Cumva se simte ca acasă și în Italia, la Milano, unde este susținut la meciuri de foarte mulți români, mulți dintre ei, focșăneni. Va fi, când se va întoarce în Italia, și cetățeanul lor de onoare, titlul pe care l-a primit din partea comunității focșănene!        
Fișă de boxer, cetățean de onoare al Municpiului Focșani
Nume: Paraschiveanu
Prenume: Iulian Cătălin
Loc nastere: Municipiul Focșani, Județul Vrancea
Data nasterii: 9-04-1991
Performanțe obținute:
Locul 3 Campionatul Național de copii la categoria 52 kg în 2005;
Locul 1 Campionatul Național de cadeți la categoria 63 kg în 2007;
Legitimat la Clubul Sportiv Unirea Focșani în perioada 2003-2007;
Selectat în Lotul national de cadeți și participant la Campionatul European din Ungaria în 2007;
Transferat la Clubul Sportiv Dinamo București și component al Lotului național de juniori și tineret în perioada 2008-2010;
Locul 1 Campionatul Național de tineret la categoria 64 kg în 2008;
Locul 1 Cupa României de tineret la categoria 64 kg în 2008;
A reprezentat România la Campionatul Mondial de tineret din Mexic în 2008 la categoria 64 kg unde a ajuns în optimile de finală;
Locul 1 Campionatul Național de tineret la categoria 69 kg în 2009;
Locul 1 Cupa României de tineret la categoria 69 kg în 2009;
Locul 2 la turneu Internațional „Cupa Președintelui” din Polonia la categoria 69 kg în 2009;
A reprezentat România la Campionatul European de tineret din Polonia unde a ajuns în optimile de finală;
Locul 2 Campionatul Național de seniori la categoria 69 kg în 2010;
Transferat la Clubul Sportiv Municipal Bacău și component al Lotului național de seniori în perioada 2011-2013;
Locul 1 Campionatul Național Universitar în 2011;
Locul 2 Campionatul Național de seniori la categoria 69 kg în 2011;
Locul 1 Cupa României de seniori la categoria 75 kg în 2012;
Locul 1 Campionatul Național de seniori la categoria 69 kg în 2012;
Locul 2 Cupa României la seniori la categoria 75 kg în 2013;
Locul 1 Campionatul Național de seniori la categoria 81 kg în 2013;
Locul 1 Turneul Internațional „Centura de Aur” la categoria 75 kg în 2013;
Din 2014 a semnat ca boxer profesionist cu clubul Opi Since 82 din Italia;
Detinator al centurii WBC Mediteranean la categoria super mijlocie – 76,2 kg pentru perioada 2016-2017 fiind primul boxer profesionist din judetul Vrancea care a cucerit un titlu internațional;
Locul 1 in clasamentul național de box profesionist la categoria de greutate mijlocie – 72,5 kg și, în acest moment, între primii 100 din 1500 de boxeri din lume înscriși la aceasta categorie de greutate; a disputat la profesioniști 18 jocuri din care a câștigat 17.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?