Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Absolvenții de liceu au terminat examenele la Bac; vor afla rezultatele pe 4 iulie


Emoțiile candidaților la examenul național de bacalaureat nu s-au încheiat odată cu susținerea ultimei probe, respectiv cea la alegere a profilului, care a avut loc ieri, ci vor dura până pe 4 iulie, când se vor afișa rezultatele inițiale. Cum a fost o probă la alegere, candidații au susținut examen ieri la una dintre materiile chimie, biologie, geografie, sociologie, logică și alte discipline din aria curriculară, în funcție de preferințe. „Eu am terminat științe sociale și am ales sociologia. Subiectele au fost accesibile, chiar ușoare, poate mai ușoare decât mă așteptam. Sper să obțin o notă bună. Am ales exemplele concrete, din carte, și nu cele din viața de zi cu zi, fiindcă mi-a fost teamă să nu fie corectorul în dezacord cu ele. Am avut de discutat despre familie, socializare, status și rol, eșantionare, subiecte frumoase”, ne-a spus o candidată la BAC, la ieșire din centrul de examen de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Focșani.
Precizăm faptul că la această probă s-au înscris 2.108 candidați, din care 1.912 s-au și prezentat în sălile de examen, iar 196 au absentat. Trebuie spus că la această probă nu a fost nici un candidat eliminat pentru tentativă de fraudare sau fraudare a examenului, după ce la limba română a fost un eliminat, iar la istorie încă unul. Mai trebuie amintit faptul că în prezență sunt incluși și 15 elevi de la Liceul Tehnologic G. G. Longinescu, calificarea coafor stilist, arondați Centrului de examen de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Bîrlad.
Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.
Trebuie spus faptul că modificările legislative privind protecția datelor cu caracter personal aduc schimbări și în ceea ce privește afișarea rezultatelor de la examenele naționale. Astfel, primele rezultate vor putea fi afișate 24 de ore, cele dinainte de contestații, iar cele finale vor putea fi vizionate 48 de ore. Trebuie spus faptul că cei care vor să conteste rezultatele trebuie să o facă în nume propriu, cu un act de identitate asupra lor. Contestațiile nu pot fi depuse de alte persoane, decât în baza unei procuri notariale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?