Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Ministrul Muncii: Statul va plăti 2.250 de lei angajatorilor care încadrează șomeri și beneficiari de ajutor social


Statul va plăti 2.250 de lei angajatorilor care încadrează șomeri și beneficiari de ajutor social, potrivit unei ordonanțe de urgență inițiată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, măsura fiind menită să sprijine angajatorii, a anunțat, marți, la Guvern, ministrul de resort, Lia Olguța Vasilescu. „Vreau să vă prezint în această seară un proiect de ordonanță de urgență care a fost inițiat de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și care se află la ora actuală în avizarea ministerelor Finanțelor, Fondurilor Europene și Justiției. Ne respectăm un nou angajament din Programul de Guvernare, referitor la sprijinirea angajatorilor, și bineînțeles că acesta se referă la încadrarea șomerilor și a beneficiarilor de ajutor social. Viziunea Ministerului Muncii merge, de acum înainte, pe o altă linie, aceea de nu-i mai sprijini pe cei care au capacitate de muncă, dar nu vor să o facă, motiv pentru care ne-am gândit ca să îi sprijinim pe toți cei din mediul de afaceri care vor să facă angajări în perioada următoare. În acest sens, statul va plăti suma de 2.250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează șomeri și beneficiari de ajutor social, pentru fiecare dintre aceste persoane, pentru perioade de până la cinci ani, în funcție de categoria din care viitorii angajați fac parte”, a spus Lia Olguța Vasilescu.
Potrivit acesteia, sumele vor fi oferite și pentru angajarea de tineri absolvenți de orice formă de educație – școală profesională, liceu, facultate -, tineri greu angajabili, marginalizați, ucenici, indiferent de vârstă, și stagiari, persoane cu handicap și persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare, care își găsesc mai greu un loc de muncă, din această cauză. „Bineînțeles că angajatorii vor putea oferi o sumă mult mai mare de bani decât cea care este la ora actuală acordată de stat pentru fiecare nou angajat, astfel încât salariile din România să se apropie de valoarea plătită în celelalte țări ale Uniunii Europene și să determine stoparea exodului forței de muncă”, a explicat Vasilescu.
Conform ministrului, față de anul trecut, statul dublează subvențiile pe care le oferă angajatorilor și se așteaptă ca șomajul să scadă în continuare, chiar dacă este la minimul istoric de după Revoluție, și să determine ocuparea persoanelor inactive, care în acest moment sunt asistate social. De asemenea, șeful de la Muncă a declarat că după adoptarea acestei ordonanțe, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va acorda subvențiile angajatorilor și va derula o campanie de informare asupra majorării subvențiilor și a primelor de activare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?