Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

GALERIE FOTO: Concurs de Educație Fizică și Sport pentru prichindei de grădiniță


Sub deviza „Sportul – un mod de viață sănătos”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Focșani a organizat Concursul Regional de Educație Fizică și Sport „Campion de ziua mea!”, în data de 7 iunie. Competiția a avut loc la Liceul Pedagogic Spiru Haret din Focșani. Inițiatorii acestei activități sportive au fost profesorii pentru învățământ preșcolar Fotache Nadia, Ciobotaru Anamaria și Turbatu Luminița.
Conform datelor furnizate de Cristina Grigorescu, cei 240 de preșcolari înscriși au optat să participe la una dintre cele trei secțiuni ale concursului: întrecere biciclete/ triciclete/ role, alergare cu ocolire printre obstacole, mers în echilibru cu transport de greutăți pe banca de gimnastică cu pășire peste obstacol la mijlocul băncii. De pregătirea și însoțirea celor mici s-au ocupat peste 40 de cadre didactice din grădinițele participante.
Concursul s-a desfășurat în parteneriat cu ISJ Vrancea, DJST Vrancea, Liceul Pedagogic Spiru Haret Focșani și AEDR Filiala Vrancea. „Scopul acestui concurs a fost acela de a promova exercițiul fizic în grădiniță, evidențierea deprinderilor motrice de bază ale preșcolarilor prin probele de concurs și întreținerea cât și îmbunătățirea stării de sănătate a acestora. Ca și obiective, enumerăm promovarea copiilor talentați în sfera sportului, promovarea mișcării în rândul celor mici și popularizarea activităților extrașcolare din învățământul preșcolar”, a transmis directorul unității de învățământ, Vasilica Isac.
Din echipa de evaluatori a concursului au făcut parte: directorul Grădiniței cu PP Nr. 2 Focșani – Isac Vasilica; reprezentantul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea, inspector – Dulcescu Lucica; președinte AEDR Filiala Vrancea – Dobre Carmen; vicepreședinte AEDR Filiala Vrancea, Gheorghe Minodora; profesor educație fizică și sport Paizan Ioana, profesor educație fizică și sport Călțun Constanța și profesor învățământ preșcolar Constantinescu Cristina Elena.
La eveniment au luat cuvântul, în calitate de invitați, reprezentanții ISJ Vrancea: inspector școlar general Lauriana Ailincuței, inspector școlar general adjunct Aurel Șelaru și directorul adjunct al Liceului Pedagogic Spiru Haret Focșani – Baciu Svetlana, care au dat startul concursului prin zâmbete, energie și voie bună. Sponsorii acestui concurs sportiv au fost Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea și AEDR Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?