Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

ULTIMA ORĂ! Amenzi și substanțe de protecția plantelor confiscate, în urma unei acțiuni a Gărzii de Mediu; acțiunea a avut loc și în Vrancea


 Peste 1,2 tone și 1.100 de litri de produse de protecție a plantelor susceptibile a prezenta riscuri de producere a unor evenimente grave pentru sănătatea populației și a mediului înconjurător au fost ridicate de polițiști, în urma unei acțiuni desfășurate în București și 18 județe.
 În perioada 4 martie – 31 mai a.c., Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a coordonat o acțiune la nivelul municipiului București și al județelor Alba, Bistrița – Năsăud, Brașov, Caraș – Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea pentru prevenirea și sancționarea activităților ilicite la regimul produselor de protecție a plantelor.
 Acțiunile au avut în vedere verificarea modului în care sunt respectate prevederile legislației de agenții economici înregistrați sau autorizați să efectueze operațiuni cu produse de protecție a plantelor, precum și descoperirea altor nereguli ce pot prezenta riscuri majore de producere a unor evenimente grave pentru sănătatea populației și a mediului înconjurător.
 Pentru verificarea a 621 de unități care gestionează astfel de produse, polițiștii au acționat împreună cu specialiști din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniu, respectiv unități fitosanitare, Garda de Mediu, inspectorate teritoriale de muncă.
 În urma activităților desfășurate, echipele de control au constatat 58 de fapte de natură penală, ponderea constituind-o cele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului (40 infracțiuni) și cele sancționate de Codul penal – traficul de produse sau substanțe toxice (15 infracțiuni).
 În acest context, au fost dispuse măsuri de cercetare a 50 de persoane care, sub diferite forme, sunt bănuite de participare la săvârșirea acestor infracțiuni.
 De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 1.216 kilograme și 1.164 de litri de produse de protecție a plantelor.
 Tot în cadrul acțiunii, pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 97.000 de lei.
Comunicat de presă IGPR, 10 iunie 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?