Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

ULTIMA ORĂ! Un bărbat și-a înjunghiat concubina la Râmnicu Sărat și s-a predat poliției în Focșani


 Un bărbat și-a înjunghiat ieri concubina la Râmnicu Sărat, după care a fugit și a ajuns în Focșani, unde s-a predat polițiștilor. „La data de 20 martie a.c., în jurul orei 21. 45, la sediul IPJ Vrancea s-a prezentat un bărbat, de 43 de ani, din județul Buzău, care a declarat că ar fi fost implicat într-un conflict spontan, pe raza municipiului Râmnicu Sărat, rezultând rănirea unei femei. Bărbatul a fost preluat la scurt timp de către polițiștii din cadrul IPJ Buzău, în vederea continuării cercetărilor”, ne-a declarat agent șef adjunct Paula Enache din cadrul Biroului de Presă al IPJ Vrancea. Conform unor surse, femeia înjunghiată este în comă la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și port de cuțit. 

UPDATE!
Conform news.ro, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat concubina chiar în interiorul Centrului de recuperare pentru victimele violenței în familie din Râmnicu Sărat unde femeia se refugiase de frica sa. Potrivit martorilor, cei doi se certau destul de des, iar femeia ajungea frecvent în Centrul în care se afla marți.
Iubitul său a venit să o convingă să se întoarcă acasă, însă nu se știe din ce motiv bărbatul a scos un cuțit și a lovit-o pe femeie în zona capului după care a fugit lăsând-o întro baltă de sânge.
UPDATE 2!
news.ro mai scrie că Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Buzău a demarat propria anchetă în cazul femeii înjunghiate de concubin în Centrul pentru recuperarea victimelor violenței în familie din Ramnicu Sărat.
Potrivit Cristinei Niculescu, șef serviciu în cadrul DGASPC Buzău, bărbatul de 43 de ani din Ramnicu Sărat și-a vizitat, marți, concubina, aceasta dându-și acceptul de a sta de vorbă cu el.
Vizita s-a consumat în prezența mai multor angajați ai Centrului pentru recuperarea victimelor violenței în familie din Râmnicu Sărat.
La un moment dat, în timpul vizitei, bărbatul a devenit agresiv, psihologul unității i-a cerut să părăsească centrul, însă acesta a scos un briceag cu care si-a amenințat concubina, după care a tăiat-o.
În prezent, femeia de 40 de ani este internată pe secția de Chirurgie a Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat, fiind stabilă și cooperantă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?