Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Doar întrebăm: dacă ceri vechime de 10, respectiv 15 ani, pentru două posturi vacante la ISJ Vrancea, înseamnă că sunt cu dedicație pentru anumite persoane?


    Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea a scos la concurs două posturi pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, pentru consilier juridic S, grad profesional IA și auditor S, grad profesional IA. Până aici nimic deosebit, mai ales dacă ținem cont că cele două posturi au fost scoase la concurs pe http://posturi.gov.ro, iar pentru organizarea concursului este invocat Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Numai că, după o atentă parcurgere a condițiilor necesare a le întruni candidații, sar în ochi anumite aspecte care lasă loc de interpretare, sau mai exact, care ar putea arăta că aceste posturi ar putea fi pregătite cu dedicație pentru anumite persoane agreate de cei care au organizat acest concurs.
Astfel, pentru postul de consilier juridic S, IA, candidații trebuie să aibă studii superioare de specialitate de lungă durată și musai vechime minimă de zece ani în domeniu. Pentru postul de auditor S IA, se cere, pe lângă studii superioare economice de lungă durată, o vechime minimă în domeniu economic de15 ani!
    Asta deși conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații nu au obligativitatea expresă de a avea o anumită vechime. Mai exact, la punctul f), din articolul 3 al regulamentului mai sus amintit, se prevede că un candidat „îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs”. Adică, legiuitorul nu stabilește condiții minime de vechime tocmai pentru ca aceste posturi să devină atractive pentru absolvenții de studii superioare dar și pentru cei care au o vechime mai mică.

Posturi pregătite cu dedicație?

    În contextul dat, pare că cele două posturi menționate mai sus sunt dedicate anumitor persoane care sunt pe placul actualului șef al ISJ Vrancea. După o scurtă cercetare, oricine poate descoperi că despre cele două posturi se poate spune că ar fi dedicate actualilor ocupanți cu delegație, oameni aduși de șeful ISJ, iar perioada foarte mare de vechime pare a avea rolul de a securiza posturile pentru cei doi. Mai exact, actualul consilier juridic, Dorina Băncilă, are o vechime în activitate de fix zece ani, adică atât cât solicită ISJ ca și condiție de bază pentru a putea concura pentru această funcție. În cazul auditorului intern, în prezent postul este ocupat cu delegație de Ștefan Marian, care are vechime în domeniu de peste 15 ani, adică o vechime mai mare decât minimul solicitat de ISJ ca și condiție de bază pentru a putea concura pentru această funcție.

Condiții de vechime minimă, „aproape de pensionare”!

    Mai trebuie știut că, nu de puține ori, în ultimii ani, cei din conducerea ISJ Vrancea, indiferent cum s-au numit ei, s-au plâns că nu găsesc specialiști interesați să ocupe una din cele două funcții, respectiv consilier juridic și auditor intern. În aceste condiții este și mai de neînțeles decizia inspectorului general al ISJ Vrancea de a pune condiții de vechime minimă , „aproape de pensionare”, după cum s-a exprimat un tânăr interesat de unul din cele două posturi, dar care nu are vechimea necesară. „Păi dacă condiția de bază este să ai vechime de 15 ani, dacă ținem cont de faptul că studiile universitare durează între patru și șase ani, după care trebuie să ai vechime ca economist 15 ani, înseamnă că se dorește angajarea unei persoane aflată la vârsta de pensionare sau pe aproape”, ne-a spus, râzând, unul dintre potențialii candidați, blocat însă de aberațiile privind vechimea minimă.

ISJ Brașov vrea vechime minimă de 3 ani pentru auditorul financiar

    Pentru a nu exista niciun fel de discuții, am verificat cum stau lucrurile în alte județe. Așa am aflat că, de exemplu, tot pe http://posturi.gov.ro, ISJ Brașov a scos la concurs un post de auditor similar cu cel de la Vrancea, pentru care solicită o vechime minimă de trei ani. Trei ani și nu 15 ani! De asemenea, ISJ Cluj a scos la concurs un post de consilier juridic pentru care solicită o vechime în domeniu de 5 ani. Cinci ani și nu zece ca în cazul ISJ Vrancea! Totodată, ISJ Suceava angajează un consilier în cadrul Compartimentului tehnic – administrativ, pentru care solicită o vechime în domeniu de minimum patru ani. Și exemplele pot continua.

UAT Sibiu angajează secretar al județului cu trei ani vechime

    De reținut că pentru funcții mult mai importante în sistemul public, cum ar fi cea de secretar general al județului, sau de secretar al municipiului, condiția de vechime prevăzută de lege este de nouă ani. Nouă ani și nu 15 ani! Există și aici excepții, dar în ceea ce privește diminunarea perioadei de vechime. Astfel, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a organizat, în decembrie 2017, concurs de promovare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de secretar al județului Sibiu. Printre condițiile impuse a fost și cea privind „vechimea în specialitate a studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 3 ani”. Trei ani și nu 10 sau 15 ani, ca în cazul ISJ Vrancea.

„Ce ați fi vrut să scot posturile la concurs cu vechime de un an, ca să se uite la mine?”

    Contactat de reporterii noștri, șeful ISJ Vrancea, Dorin Cristea (FOTO), a declarat că vechimea în funcție este foarte importantă, deoarece persoanele care acced în aceste funcții trebuie să știe ce au de făcut. Acesta s-a arătat iritat de întrebări, motiv pentru care a închis telefonul la un moment dat, precizând că dacă ar avea o vechime de un an, acea persoană ar sta și s-ar uita la el. „Ce ați fi vrut, să scot posturile la concurs cu vechime de un an, ca să se uite la mine? Ce să facă? Pentru un inspectorat școlar trebuie să am oameni cu vechime și cu experiență. Eu nu sunt la școala generală ca să angajăm pe cineva pe care să îl învățăm noi ce să facă. Noi vrem oameni cu vechime multă, astea sunt condițiile hotărâte de Consiliul de Administrație”, a declarat inspectorul general Dorin Cristea. Întrebat cum de alte inspectorate școlare din țară au scos la concurs posturi similare, dar pentru care vechimea este 3, 4 sau 5 ani, Dorin Cristea a susținut același lucru și anume că, „noi vrem oameni cu experiență”. „Noi vrem oameni cu experiență pentru că este un singur post pe tot județul și ca atare ne trebuie un om care să știe ce are de făcut. Asta la auditor. Dar și pentru postul de jurist. Juristul consiliază toate unitățile școlare și trebuie să cunoască foarte bine legislația în vigoare”, a mai precizat inspectorul general al ISJ Vrancea, Dorin Cristea.
    Concursul va avea loc în două etape pentru ambele posturi, respectiv proba scrisă care va avea loc pe data de 29 martie, ora 10.00 și proba interviu care va avea loc pe data de 4 aprilie, tot de la ora 10.00. Cei interesați pot depune dosarele pînă la data de 17 martie, inclusiv. Rămâne de văzut cât de mulți candidați se vor înscrie la concurs pentru cele două posturi sau dacă acest concurs a avut doar menirea de a oficializa în funcții două persoane agreate de actualul șef al ISJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?