Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Semicentenarul Inspectoratului Şcolar Vrancea, în anul centenarului României


2018 este un an încărcat de istorie, de trăire și unire românească. Se știe că la 1 decembrie 1918 s-a realizat unirea deplină a României după cea parțială din 1859. Fostul inspector școlar profesor pensionar Åžtefan Neagu afirmă că este de apreciat inițiativa conducerii Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea de a sărbători 50 de ani de la întemeierea instituției, pentru că în lupta pentru făurirea României mari, oamenii școlii au purtat făclia lumii mari în devenirea noastră ca neam, în cuget și simțiri. „Inspectorii școlari invitați la sărbătoare au constituit veriga intermediară între Ministerul Învățământului și școală în realizarea programelor și planurilor de învățământ cu toate împrejurările mai puțin favorabile, incertitudinile și greutățile care au marcat realizarea proiectelor și obiectivelor învățământului românesc. S-a întâmplat uneori să facem haz de necaz și cum românul e pus pe glume, am cules din acei ani „o perlă” privind structura învățământului nostru, plecând de la cântece patriotice știute de noi toți. Astfel, Ministerului Învățământului îi revenea: „Erori au fost, erori sunt încă”; Inspectoratului Åžcolar : „Pe-al nostru steag e scris uimire” iar oamenilor școlii ” Descurcă-te române”, spune fostul inspector școlar.
Åžtefan Neagu afirmă că  „Lucrurile nu au stat chiar așa, dar lăsând la o parte gluma, ca unul care a făcut parte din echipa de control numită „Geantă”, Inspectorului Åžcolar General Adjunct îi revenea sarcina de a conduce inspecțiile școlare și mărturisesc că în anii 1976-1988, ca om al școlii, au fost anii împlinirilor, ai maturității depline, în care viața mea s-a contopit cu școala vrânceană și chiar după ce am ieșit la pensie, în toate cercetările din arhive și lucrările monografice, școala și slujitorii ei au fost așezați la locul cuvenit. Am relaționat atunci în interesul învățământului cu mari personalități, cu academicieni, profesori universitari, scriitori și critici literari, dar cea mai mare satisfacție mi-au dat-o colegii mei, cu care mă mândresc, nu pentru meritele mele, ci pentru că am fost contemporan cu ei. Cu faptele am fost alături de ei în stăpânirea și apărarea patriei noastre de cuvinte, limba română, cum afirma Nichita Stănescu. Åži mai ales, i-am admirat și apreciat pentru că în fiecare, ei le-au zidit credință, că fiecare scriitor intră în eternitatea apărătorilor solului veșnic românesc, parafrazându-l pe George Călinescu din introducerea de la Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941 )”.
Fostul inspector școlar Åžtefan Neagu vorbește cu mândrie despre liceenii din Vrancea, care erau admirați peste tot în țară și au obținut premii importante la concursuri naționale. „Absolvenții de liceu din Vrancea, din clasele de filologie și nu numai, încântau profesorii universitari, admirând performanțele colegilor mei . La concursul național de limba română „Mihai Eminescu”, Vrancea a urcat în numeroase rânduri pe podium, pentru că la Cluj să obțină locul I. Elevii pregătiți de profesorii noștri de liceu îi depășeau pe cei pregătiți de cadrele universitare din București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova. Nu uit momentul când de la Cluj, după contestațiile făcute de alte județe (Vrancea, n-a făcut niciuna ), am rămas tot pe locul I și primul telefon l-am dat Inspectorului Åžcolar General, doamna Ecaterina Drăghici, care în primul moment a amuțit. Cu vocea încărcată de emoție, m-a întrebat când ajungem în Focșani, pentru ca în dimineața sosirii să aștepte olimpicii în gara Focșani cu flori și cu mașini care să-i ducă la familii. Ar fi nedrept să mă refer numai la limba română, când și la alte discipline am avut performanțe olimpice. Zăbovind la limba română, având atribuții și cu revistele școlare Vrancea, a excelat mai ales prin „Revista noastră”, publicație a Colegiului Național Unirea, condusă de regretatul profesor Petrache Dima, înscrisă la UNESCO”.
Fostul inspector își aduce aminte cu drag de momentul înființării formației de teatru, ulterior inițiindu-se Stagiunea Teatrală a Elevilor Focșăneni (STEF). „Tot colegii mei au stimulat însușirea dramaturgiei în liceu, care deși avea puține ore în programele școlare, au înființat formații de teatru, din inițiativa profesorului Constantin Apostolescu, la vremea aceea ziarist. Astfel s-a născut stagiunea teatrală a elevilor, acțiune care se desfășoară și acum. Sorin Francu, actual director al Teatrului Municipal Maior Gheorghe Pastia din Focșani, este un produs strălucit al STEF-ului. Au fost ani în care fie în brigăzi ale ministerului, fie în alte județe în elaborarea programelor școlare, aprovizionarea bibliotecilor, planificarea și distribuirea manualelor școlare, membru în juriile competițiilor cultural artistice la STEF, în cântarea României, fie în alte activități, am fost aproape în totalitate prins în tot ceea ce școala și slujitorii ei realizau, atât în școală cât și în afara ei”, a mai precizat profesorul Åžtefan Neagu.
În încheiere, Åžtefan Neagu a ținut să-l citeze pe Ion Creangă, unul din marii clasici ai literaturii române: „Poate că cei de atunci și cei de astăzi ne judecă pe drept sau pe nedrept pentru faptele mele și ale colegilor, ceea ce mă determină ca în încheierea acestor mărturisiri să apelez la niște vorbe din opera humuleșteanului: «cele bune să se adune, cele rele să se spele»”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?