Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

GALERIE FOTO: Good luck tuturor absolvenţilor Liceului Teoretic Odobeşti!

Elevii de la clasele a douăsprezecea A şi B, de la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobeşti, şi-au luat rămas bun de la profesori şi colegi, într-un cadru festiv, la Casa de cultură din localitate. După tradiţionalul pod de flori, realizat de „bobocii de la clasele a noua”, sub care au trecut absolvenţii, elevii, însoţiţi de cadrele didactice, s-au îndreptat spre Casa de cultură îmbrăcaţi în robe. A fost pregătită o scenetă, foarte grăitoare, cu un mesaj de impact, cu un prinţ care a refuzat să înveţe şi care a pierdut tot ce avea din pricina „lipsei de minte”. Un lucru inedit a fost că au existat 3 prezentatori elevi – Ana  Maria Pungă, Andra Bebe şi Emanuele Cucu, care au dat citire mesajelor profesorilor pentru foştii lor elevi. Printre multitudinea de mesaje, a fost unul simplu şi foarte scurt, din partea dascălului de engleză, Paul Galan, care a făcut ca sala să aplaude puternic.

„Good luck!”a fost mesajul profesorului. De asemenea, un reprezentant al elevilor, de la fiecare clasă a ţinut să transmită un mesaj filmat celor care vor da anul acesta bacalaureatul. Unele mesaje au fost mai hazlii: „Staţi şi învăţaţi! Adio vară!”, iar o elevă a spus: „fiţi premianţi şi în viaţă, nu numai la şcoală”. A fost înmânată cheia liceului, „urmaşilor” de la clasele a unsprezecea  – Dragoş Arcuda şi Cătălina Decu, şi a fost rostit jurământul absolvenţilor, care au obligaţia de a duce renumele liceului mai departe.

La festivitate au fost prezenţi primarul oraşului Odobeşti, Daniel Nicolaş, dar şi viceprimarul Florentin Cristea. Primarul Daniel Nicolaş s-a adresat elevilor pe un ton cald şi le-a mărturisit că ei erau la grădiniţă când dumnealui îşi începea mandatul, acum 15 ani. Acesta a fost de părere că pentru faptul că şi-a început mandatul cu ei, sigur vor avea cele mai bune rezultate la bacalaureat şi i-a sfătuit pe absolvenţi ca timp de 3 săptămâni să înveţe cât mai mult şi cu siguranţă vor apărea şi rezultatele aşteptate. El a primit un cadou simbolic – o cană, pe care era scris un mesaj care conţinea cuvântul lider.

Directorul adjunct, Amalia Rusu, le-a spus absolvenţilor că părinţii lor au sădit gene bune în ei, iar profesorii au contribuit la formarea lor, iar pentru dascăli, nu este o bucurie plecarea lor, aceştia aşteptându-i peste ani cu povestea reuşitei, pe cei care acum finalizează 12 clase. Şefa de promoţie, Larisa Cosma, a fost premiată în versuri şi proză de directorul unităţii, Nelu Taman. Pe diplomă scrie: „În vremuri nu demult apuse/ Un mentor de pe aici impuse/ Ca în împrejurări festive/  Fără reţineri şi eschive/ Ai săi elevi…plini de înţelesuri/ Să fie premiaţi în versuri.”

Şi …”Într-un elan din start indus/  Cu-n ţel dorit de ea nespus/ De-a fi medic la ea-n ţară/  Îmbrăcând haina militară/  Cea îndrăgită de toţi profii/  E şefa unei noi promoţii”.  „După 12 ani în care s-a străduit să muncească, să înveţe, să priceapă, să descopere, să consolideze, să continuie, să mulţumească, să atragă şi să inspire, se acordă titlul de şef de promoţie, Larisei Cosma Cornea, o absolventă a Liceului Teoretic Odobeşti la care modestia şi maturitatea au făcut întotdeauna casă bună cu inteligenţa şi seriozitatea”, scrie pe diplomă. Dirigintele Gina Sava şi Mădălina Temelie au premiat elevii pentru rezultatele obţinute, iar fiecare elev a primit câte o caracterizare în versuri.

Profesor Ema Dragomir – Liceul Teoretic Odobeşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?