În 2017, Vrancea era fruntașă la mai multe forme de abuz asupra minorilor. Psihologul secției de Pediatrie a Spitalului Județean Focșani, Marilena Micu, ne-a dezvăluit că foarte mulți copii care ajung în unitate, cu diferite probleme, suferă și de tulburări de comportament, sunt victime ale violenței în familie. Din nefericire, unii dintre minori își exprimă dorința de a nu se mai întoarce acasă.
Depresia, abuzul de substanțe, consumul de alcool, sarcina la adolescență și altercațiile fizice sunt motivele care-i aduc cel mai des pe minorii cu tulburări de comportament la Spitalul Județean, potrivit psihologului Marilena Micu.
„Sunt destui copii care ajung la noi în spital cu tulburări de comportament. Cei mai mulți nu ajung la noi pentru o consultație legată de tulburările de comportament. De obicei vin în contextul afecțiunilor comorbide tulburărilor de comportament și anume ADHD, depresia, abuzul de substanțe, consumul de alcool, sarcina la adolescență, altercații fizice în cazul băieților. Cam astea sunt situațiile în care ei ajung la noi și-n urma evaluării se depistează că acel copil, sau adolescent, suferă de tulburări de comportament. Din cauza vârstei nici nu sesizează că ar fi un comportament deviant, de regulă ajung împinși de profesori, sau de învățător, deoarece copiii cu tulburări de comportament deranjează orele, sâcâie, amenință și cei asupra cărora se răsfrâng toate acestea sunt de regulă colegii lor. Formele de agresivitate sunt în funcție de vârsta copilului. De exemplu, la copilăria mică ne întâlnim foarte des cu opoziționismul, când copilul refuză să facă ceea ce-i spune părintele. La vârsta preșcolară și școala primară întâlnim agresivitatea verbală destul de des și în adolescență manifestările violente, care nu sunt specifice adolescenței, dar rămân o predispoziție a acestei vârste”, spune psihologul.
Rep: Cam câți copii ajung în medie pe an la Spitalul Județean, ca urmare a abuzurilor suferite? Putem vorbi despre o cifră îngrijorătoare?
M.M.: Da, aș zice că este îngrijorătoare, deoarece noi nici nu mai știm exact dacă copilul cu tulburări de comportament crează un haos în familie, sau familia haotică reprezintă un mediu propice pentru dezvoltarea și menținerea unui comportament deviant la copil. Din cauza stresului, părinții nu petrec mai mult timp cu copilul lor, nu au timp să verifice cum își petrec copiii timpul liber. Marea greșeală a lor este că permanent oferă recompense materiale și i-aș sfătui să-și umple brațele cu palmele copiilor lor în loc de bani, cadouri și bunuri, deoarece, în caz că nu au observat, copiii se plictisesc foarte repede și un lucru achiziționat astăzi se cere a fi înlocuit foarte rapid cu un altul. Se întâmplă ca acești copii să aibă aceeași atitudine și în relații, adică oamenii să devină la fel de plictisitori, prieteniile să fie instabile, de scurtă durată, iar cele care rezistă în timp sunt de obicei cele în care sunt copii care au același tip de comportament cu părinților lor, mai exact se supun dorințelor.
Rep: Care sunt efectele pe termen lung ale violenței în familie?
M.M.: Între cauzele tulburărilor de comportament, pe primul loc se situează violența în familie. Părinții ar trebui să evite certurile conjugale, abuzul fizic și emoțional. Sunt familii care nu discută și nu soluționează problemele, sau dacă fac lucrul acesta, modalitatea este agresvitatea. Tulburările de comportament sunt rezistente la tratament. Părinții care sunt stresați în lucrul cu copilul problematic renunță foarte ușor la terapie sau consiliere parentală și își crează propriile sisteme de rezolvare a problemei care, în general, sunt bazate pe agresivitate, pentru că părinții își ies din minți, copilul este de altfel și declarat ca un copil scăpat din frâu. Nu numai din familiile violente provin copiii cu tulburări de comportamente, sunt și familii cu statut socio-economic scăzut și atunci intervine nevoia lui de acceptare de către grup și atunci se supune și caută să satisfacă dorințele celorlalți prin comportamente de tip violent. Așa se simte el acceptat în gașcă! Am întâlnit foarte des un argument adus de părinți, precum că gașca l-a stricat. Întrebarea mea pentru părinți ar fi: Nu cumva copilul avea niște probleme emoționale de dinainte și aceasta doar a favorizat alunecarea în gașca respectivă? Pentru că alături de el mai erau clar alți 7-8 copii, dar care nu au ales această modalitate. M-aș întreba ce anume l-a determinat pe copilul meu să intre într-o astfel de gașcă.
Modalitățile de manifestare ale violenței sunt diferite de la fete la băieți, datorită creșterii musculare fizice, băieții aleg modalitățile directe. Datorită vârstei și schimbărilor prin care trec, violența este cel mai animalic mod de a se elibera de angoasă. În timp ce fetele se manifestă indirect, prin jigniri, insulte, răspândire de zvonuri, întreținerea actelor sexuale cu parteneri neadecvați, de la vârste mici, acesta fiind și un mod prin care s-a înmulțit sarcina la adolescenți. Evoluția tulburărilor de comportament este spectaculoasă, în funcție de debut. Dacă debutul este precoce, acelea sunt formele cele mai severe, cu evoluție severă în timp. Dacă sunt cu debut tardiv, undeva la începutul adolescenței, adolescentul își poate regla emoțiile și poate trece în viața de tânăr adult fără ele. La debutul precoce vorbim de tulburarea de personalitate antisocială după 18 ani, care necesită clar tratament psihiatric. De cele mai multe ori sunt internați în clinici de specialitate. Ideea e că oricât de mult ar sta într-o clinică de specialitate, un copil cu tulburări de comportament, deși acolo învață despre cum să-și managerieze furia, despre cum să-și regleze emoțiile, la întoarcerea în mediul familial poate reveni la vechile obiceiuri, în condițiile în care în același timp părinții nu au efectuat și ei o psihoterapie sau o consiliere parentală. Mediul în care revine copilul trebuie să fie schimbat. Copilul nu face o schimbare de atitudine dacă nu vede o schimbare și în rândul părinților.
Mai e o problemă legată de etichetare. Copilul cu tulburări de comportament este etichetat de societate ca fiind copilul obraznic și de regulă spunem: nu te apropia de el! Ne vine să credem sau nu, el simte lucrul acesta și asta îl și împinge către aderarea la grupuri de aceeași vârstă și cu aceleași manifestări comportamentale. Mai e o problemă legată de rușine din partea părinților, care nu cer ajutorul. Un proverb britanic spune că pentru a crește un copil e nevoie de un sat întreg. Asta înseamnă că noi, ca și societate, ar trebui să intervenim, fie că suntem vecini, prieteni, familie, să ajutăm părinții și să încercăm să-l ajutăm și pe el în același timp, nu doar să-l etichetăm și el să se simtă respins de societate. Le mai recomand părinților să învețe să se apropie de copiii lor. Să învețe să-și comunice remușcările, frustrările, care sunt specifice acestei perioade. Părintele să încurajeze exprimarea, să poată să vorbească cu copilul. În primă fază sunt respinși. Adolescența este vârsta de trecere către viața de tânăr adult.
Eu sunt sigură că acești copii au încercat să vorbească cu cineva la un moment dat, dar ori părinții nu au fost atenți la problemele lor, ori problemele lor li s-au părut unele extrem de ușoare. Pentru adolescent sunt destul de importante. Neprimind atenția de care aveau nevoie, au considerat că acolo unde o primesc în totalitate este gașca. Există modalități prin care se poate atrage copilul înapoi într-un mediu corespunzător, doar că aceste tulburări sunt rezistente la tratament pentru că se abandonează atât din partea părintelui, cât și din partea copilului. Am avut zilele trecute în cabinet un copil care nu recunoștea sub nici o formă că ar avea o problemă. Pentru el erau absolut normale gesturile sfidătoare, haotice, dezinteres total față de ceea ce încercam să-i spun. Cam asta este atitudinea în fața evaluatorului.
Rep: De ce le este atât de greu copiilor să ceară ajutorul, în momentul în care se simt abuzați?
M.M.: După părerea mea, principalul motiv este frica și faptul că nu vor fi crezuți în momentul în care vor spune. Noi am învățat să purtăm niște măști și nu de puține ori ni s-a întâmplat să auzim despre o persoană care arată foarte bine, care are niște studii, că fie s-a sinucis, fie a comis niște fapte groaznice. Avem această modalitate de a arăta ca fiind niște oameni extrem de cultivați, de a fi bine, fericiți. Dacă copilul ar acuza o formă de abuz, există posibilitatea ca, în interpretarea lui, să nu fie crezut. Mai mult decât atât, o problemă de genul acesta nu este tratată de către societate ca o problemă serioasă. Boala psihică, problemele emoționale nu sunt tratate cu seriozitate precum bolile fizice. Problemele emoționale, din păcate, sunt tratate ca un moft. De multe ori auzim fraza: Ä‚sta nu mai poate de bine! Noi habar nu aveam despre ce bine este vorba.
Rep: Ar trebui noi, ca și societate, să fim mai atenți, să-i observăm pe cei din jur și să putem astfel să-i ajutăm?
M.M.: Cred că, la fel ca la boala fizică, se amână o evaluare medicală de la primele simptome. Ne este greu, nouă, ca și părinți, să acceptăm faptul că avem o problemă, dar și copilului îi este greu să accepte. Tulburările de comportament se explică ca niște reacții ale copilului, care nu știe să facă față situațiilor tensionate din familie sau de la școală. Ele pot masca un copil neajutorat uneori sau un copil care-și dorește atenție. De cele mai multe ori, părinții nu recunosc că copilul lor are o problemă. De cele mai multe ori ei funcționează ca și cum ar fi creierul acelui copil, pentru că ei îi repetă de o mie de ori să-și facă temele, îi repetă să-și așeze patul, stă lângă el să efectueze temele de nu știu câte ori. Efectiv face lucrurile în locul copilului și aunci când tu, ca evaluator, pui o întrebare legată de comportamentul copilului, părintelui i se pare în neregulă.
Sunt și părinți care neagă efectiv și răspunsurile lor sunt fie pe lângă subiect, fie nu corespund realității. Dar pentru noi cea mai importantă este metoda observației. Îi vezi atitudinea, îl vezi cum răspunde, îi evaluezi interacțiunea cu părintele. De cele mai multe ori, părintele răspunde în locul copilului și copilul rămâne pe dinafară. Și atunci unde să se simtă și el important? În societate, în școală, atrăgând atenția prin gesturi inadecvate, care sar în ochii profesorilor.
Rep: Ne-au fost sesizate în ultima vreme mai multe cazuri de agresiuni fizice petrecute în școli, între elevi. Ce se întâmplă în mintea copiilor care recurg la acte de violență?
M.M.: Evoluția societății este una rapidă. Comportamentele de acest gen se datorează și stresului zilnic cu neimplicarea părintelui în activitățile copilului. Copiii zilelor noastre sunt pe repede înainte. Dintr-un click au făcut rost de un referat, dintr-un click au făcut rost de ceva de mâncare, dintr-un click au făcut rost de un pantof, prin curierat… Totul este pe repede înainte, iar când nu mai pot obține un lucru foarte repede, își dezvoltă niște mecanisme de a obține ceva prin agresivitate.
Rep: Din ce știți dumneavoastră, psihologii din școli se implică în astfel de probleme?
M.M.: Psihologul din școală este psiholog școlar și atât. Nu este psiholog clinician ca să facă o evaluare clinică, din care să se observe eventualele tendințe agresive ale copilului respectiv. Ei nu sunt consilieri sau psihoterapeuți.
Dar după cum vă spuneam, copilul cu tulburări de comportament nu consideră a fi necesară o vizită la psihologul școlar.
Rep: Care sunt efectele pe termen lung ale abuzului sexual asupra minorilor?
M.M.: Abuzul sexual poate avea o evoluție dramatică în timp. Se poate întâmpla ca acești copii să se transforme la rândul lor în abuzatori sexuali. De asemenea, se poate întâmpla ca aceste traume din copilărie să aibă repercursiuni asupra întregii lui evoluții. Pot avea la rândul lor comportamente sexuale deviante, sau pot deveni agresori sau abuzatori sexuali. Pot suferi de depresie, pot avea remușcări și sentimente de vinovăție și pot fi urmăriți în permanență de amintirea acelor abuzuri.
Rep: Potrivit unei situații prezentate de Asociația Telefonul Copilului, în anul 2015, în județul Vrancea 1285 de cazuri au necesitat servicii de lungă durată, de intervenția instituțiilor abilitate. De ce credeți că ocupăm un loc fruntaș?
M.M.: Eu cred că ține foarte mult de educație. Îmi asum riscul de a spune acest lucru. Sunt metode educative neadecvate, nu se stabilesc niște reguli, nu se stabilește un program de pedepse și recompense.
Rep: Dacă ar fi să le enumerăm, care sunt cauzele cele mai frecvente ale tulburărilor de comportament, pe care le întâlniți la copiii din județ?
M.M.: Agresivitatea fizică, modalitatea de rezolvare a problemelor prin agresivitate verbală, care este la fel de dureroasă. Am întâlnit copii care sunt folosiți efectiv. Din certurile conjugale se extrage copilul asupra căruia te răzbuni, pentru a face atent partenerul. Am întâlnit copil abuzat de tată. O altă problemă sunt părinții consumatori de alcool sau cu tulburări psihice.
Rep: Ați întâlnit și copii care să spună că nu vor să se mai întoarcă acasă?
M.M.: Da, am întâlnit. Inclusiv zilele trecute am cunoscut un copil care era luat în plasament de o a treia familie și nici aici nu se simțea bine deoarece de revelion a fost lăsat singur și simțea nevoia ca atunci să fie adunați la o masă. Avea o atitudine pesimistă față de viitor, aproape că nu găsea nimic roz în ceea ce va urma. Nu-și imagina că va găsi o familie în care să se simtă stabil. Da, el a accentuat faptul că ar vrea să fugă de acasă.
Psihologul Marilena Micu poate fi găsit și la cabinetul particular, situat pe strada Bucegi, nr. 11, lângă magazinul Paco, de luni până vineri, între orele 12-18.
În primele șase luni ale anului 2016, conform Poliției Române, la nivel național s-au înregistrat 8.926 sesizări privind infracțiuni de lovire și alte violențe în familie. În același an, la Telefonul Copilului, 116.111, s-au înregistrat peste 4.500 de situații de abuz asupra minorilor. Comparativ cu anul 2015, numărul cazurilor de abuz asupra minorilor a crescut cu 45,24%, iar forma de abuz preponderent întâlnită este agresiunea fizică. Din 2001 până în prezent, 23.300 persoane au denunțat un caz de abuz asupra copiilor la Telefonul Copilului.
Potrivit site-ului Asociației Telefonul Copilului „Principalele forme de abuz sesizate au fost: molestarea fizică (37,32%), abuzul emoțional (25,93%) și neglijarea (24,11%). Mediul de desfășurare al abuzului indică următoarele procentaje: în familie (65,71%), familia extinsă, asistență maternală și centrul de plasament (17,39%), în spațiul public (11,05%) și în mediul școlar (5,85%). Agresorii copiilor au fost: părinții sau unul dintre părinți (72,96%), un alt copil (9,81%), o altă rudă (6,65%), un alt adult (5,93%) și alte categorii (4,65%) din care fac parte: concubin/ concubină al/ a unuia dintre părinți, cadru didactic, asistent maternal sau membru al personalului centrului de plasament”.
